Chelaru, Dumitrescu, Tăriceanu şi Blaga, posibili candidaţi la şefia Senatului

Liderii grupurilor parlamentare din Senat vor trebui să decidă, în zilele următoare, dacă vor propune un candidat propriu în cursa pentru şefia Senatului, funcţia de preşedinte devenind vacantă prin demisia liderului PNL, Crin Antonescu.

Potrivit unor surse parlamentare, pentru grupul senatorial al social-democraţilor, decizia desemnării candidatului pentru şefia Senatului va fi una ”strategică”.

Deşi mai multe nume de social-democraţi au fost vehiculate ca posibili candidaţi, ”soluţia optimă” pentru PSD-UNPR şi PC pare să fie senatorul independent Călin Popescu-Tăriceanu, însă o decizie finală ar urma să fie luată în şedinţa conducerii PSD de săptămâna viitoare.

”Încă se discută care va fi candidatul. Dar soluţia optimă care se prefigurează este domnul Tăriceanu. Oricum, dacă funcţia de preşedinte al Senatului ajunge la PSD, va fi nevoie să cedeze una dintre poziţiile din Biroul Permanent PNL-ului. Probabil una dintre cele trei funcţii de vicepreşedinte ale PSD-ului. Aşa ar fi de bun simţ”, au declarat  sursele citate.

În ceea ce priveşte numele de social-democraţi vehiculate, sursele au precizat că este vorba despre cei doi vicepreşedinţi PSD ai Senatului — Ioan Chelaru şi Cristian Dumitrescu, acesta din urmă preluând, după demisia lui Crin Antonescu, atribuţiile de preşedinte al Senatului până la alegerea, de către plen, a unui nou titular la şefia forului.

Candidatul desemnat de către grupul PSD-UNPR va primi sprijinul, în plenul Senatului, şi din partea senatorilor PC, grupul nedorind să propună un candidat propriu. Nici UDMR nu va veni, în faţa plenului, cu un candidat.

Referitor la grupul PNL din Senat, surse politice au afirmat: ”Ar fi o nebunie să avem alt candidat în condiţiile în care domnul Antonescu a demisionat”.

De asemenea, conducerea PDL urmează să ia o decizie cu privire la acest subiect în şedinţa Biroului Permanent al partidului de luni.

Candidatul democrat-liberalilor ar putea fi Vasile Blaga, care a mai deţinut, în trecut, funcţia de preşedinte al Senatului.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi seară că propunerea pe care o va face pentru preşedinţia Senatului va fi un parlamentar care a candidat pe listele USL.

„Cred că românii au votat pentru cineva din USL şi tot cineva din USL trebuie să conducă Senatul. (…) Luni, în mod sigur, vom avea propuneri. Voi susţine o propunere, eu, ca preşedinte PSD, nu ca prim-ministru, voi susţine o propunere pentru un senator care a candidat pe listele USL, pentru că aşa au votat oamenii”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

Acesta a precizat că nu exclude pentru candidatura la preşedinţia Senatului niciun senator care a candidat pe listele USL, cu o singură excepţie.

„E o singură persoană pe care o exclud, pentru că a venit şi mi-a zis foarte clar că nu vrea să candideze, e vorba de domnul Sârbu, liderul grupului”, a explicat acesta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata