Chevron şi Rosneft vor exploata ţiţeiul din Marea Neagră

Premierul rus Vladimir Putin a acceptat joi, 17 iunie,  să sprijine societatea mixtă ruso-americană care are la dispoziţie un miliard de dolari (810 milioane de euro) pentru a efectua explorări şi foraje în vederea extragerii petrolului din Marea Neagră, declarând că primit asigurări că proiectul va respecta standardele de mediu, transmite AP.

Referindu-se la dezastrul ecologic din Golful Mexic, Putin a afirmat că guvernul rus ar trebui să sprijine eforturile companiei americane Chevron şi a firmei de stat Rosneft din Rusia de a căuta ţiţei în Marea Neagră atâta timp cât cele două grupuri petroliere respectă standardele de mediu.

‘Am acţionat bazându-mă pe faptul că planurile celor două companii vor fi executate la cel mai înalt nivel, respectând toate standardele ecologice’, a declarat premierul rus la întâlnirea cu directorul general al Chevron, John Watson. Acesta l-a asigurat pe Putin că Chevron intenţionează să-şi întărească standardele ecologice prin prisma accidentului din Golful Mexic.

Chevron şi Rosneft au semnat joi un acord la Moscova pentru explorarea depozitului Val Shatsky, aflat în apele teritoriale ruseşti ale Mării Negre. Acest depozit ar putea conţine până la 860 milioane de tone de ţiţei, conform datelor Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia.

Directorul general al Rosneft, Sergei Bogdanchikov, a declarat că forările vor începe în două locuri, unul la aproximativ 200 de kilometri de portul Novorossiisk, şi altul la sud de portul Tuapse. Primul foraj va începe la sfârşitul lui 2011. Cele şase state riverane Mării Negre sunt Rusia, Ucraina, Romania, Bulgaria, Turcia şi Georgia.

Vicepremierul rus, Igor Sechin, a declarat că iniţial investiţiile pentru explorare vor ajunge la un miliard de dolari, dar investiţiile totale ar putea ajunge la 33 miliarde de dolari dacă proiectul va avea succes.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata