China a devenit cea mai mare consumatoare de energie din lume

China a devenit prima consumatoare de energie din lume, devansând Statele Unite ale Americii, conform unui material publicat în Financial Times care citează un oficial al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE).

Ţara asiatică a detronat SUA mai repede decât prevedeau experţii, însă este în continuare în spatele Statelor Unite la consumul de energie pe cap de locuitor.

Astfel, în cursul anului 2009 China a consumat echivalentul a 2,252 de miliarde de tone de petrol, adică cu aproximativ 4% mai mult decât SUA.

„În anul 2000 Statele Unite consumau de două ori mai multă energie decât China, iar în prezent China a ajuns să consume mai mult decât SUA”, a susţinut economistul şef al AIE, Fatih Birol, citat de Financial Times.

„SUA au ajuns la o anumită saturaţie privind utilizarea energiei, dar acolo se depun şi importante eforturi, în special începând cu 2005, pentru eficientizarea consumului de energie”, a mai adăugat el.

AIE, organism din cadrul Consiliului Internaţional pentru Energie, a precizat că că aceste cifre sunt încă preliminare, dar tendinţa de consum a fost stabilită cu precizie.

În ultimii ani China înregistrează cea mai puternică creştere economică din lume. Anul trecut Beijingul, principalul poluator la nivel mondial, şi-a anunţat la summitul de mediu de la Copenhaga dorinţa de a-şi îmbunătăţi eficienţa consumului de energie şi de a-şi diminua „intensitatea carbonică” (emisiile de CO2 măsurate pe punct din PIB) cu 40% – 45% până în 2020, în raport cu nivelul din 2005.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata