Cîmpeanu: 1.405.883 elevi au optat pentru disciplina Religie, până la finalul zilei de 3 martie

Un număr de 1.405.883 elevi din totalul de aproximativ 3.200.000 au optat, până la finalul zilei de 3 martie, pentru disciplina Religie, a declarat  ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

El declara săptămâna trecută că o parte dintre cei aproximativ 4.200 de profesori de religie titulari ar putea declanșa procese în cazul în care ar rămâne fără norme didactice.

„Tot ce a putut face Ministerul Educației a fost să interogheze sistemul, solicitându-le colegilor să anunțe părinții că pot depune cereri pentru participarea copiilor lor la orele de religie până pe 6 martie”, spunea Cîmpeanu.

El a ținut să precizeze că decizia Curții Constituționale privind desfășurarea orelor de religie este obligatorie, iar ministerul trebuie să găsească soluții în acest sens.

„S-a avansat ideea să poziționăm în orar orele de religie la începutul și la sfârșitul programului. Această soluție nu rezolvă integral problema, deoarece norma unui cadru didactic este suficient de mare să nu-și poată permite să facă decât prima sau ultima oră”, a arătat ministrul.

Potrivit acestuia, solicitările pentru ca elevii să urmeze ora de religie ar putea fi făcute de către părinți pentru un întreg ciclu de școlarizare, cu posibilitatea ca părintele să poată reveni asupra opțiunii.

Ministrul Educației a amintit că decizia CCR privind orele de religie devine obligatorie pe data 9 martie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata