Cine sunt cei mai „şifonaţi” oameni de afaceri din Iaşi, după anul de criză 2009?

– Chiar dacă Ministerul Finanţelor nu a făcut publice bilanţurile pentru 2009, FINANCIARUL.ro vă prezintă ÎN EXCLUSIVITATE rezultatele financiare înregistrate anul trecut de 150 de societăţi reprezentative ale judeţului Iaşi

– Pierderi de milioane de lei la firmele controlate de Viorel Roman („Centrul de Afaceri Internaţional”, „Scala Real Estate”, „Siretul” sau „Leader Press)

– Şi cele mai importante firme din portofoliul lui Dănuţ Prisecariu au încheiat anul 2009 cu rezultate negative

– Dealerii auto „au dat în marşarier”: „Casa Auto”, „Romil Service”, „Ati Motors Company”, „Gold & Platin” şi „Tester” au înregistrat pierderi care se scriu cu 7 cifre (în lei noi)

– „Unde sunt vremurile de altădată?”, par a se întreba societăţile „Terramold” ale lui Gabriel Surdu, care au încheiat anul 2009 cu profituri de câteva sute de lei

– Societăţile subordonate autorităţilor locale au înregistrat creşteri nesimţite ale profiturilor: de 3 ori la „Apavital” şi „Tehno Service” şi de 14,5 ori la „Salubris”


Anul 2009 a fost unul de criză, iar rezultatele financiare raportate de societăţle ieşene dovedesc această situaţie. În majoritatea cazurilor analizate, cifra de afaceri a scăzut considerabil faţă de anul 2008, o evoluţie asemănătoare fiind consemnată şi în cazul rezultatului net.

Printre cele mai „năpăstuite” societăţi se numără cele controlate (neoficial) de Viorel Roman (foto). Astfel, „Centrul de Afaceri Internaţional” a trecut, de la un profit de 1,4 milioane RON în 2008, la pierderi de peste două milioane RON în 2009.

La „Scala Real Estate”, evoluţia „este şi mai dezastruoasă”: de la un profit de 6,6 milioane RON în 2008 s-a ajuns la pierderi de 1,8 milioane RON în 2009. O evoluţie „pozitivă” a înregistrat „Leader Press” (editorul cotidianului „Flacăra Iaşului”), care şi-a micşorat pierderile cu aproape 1,5 miliarde lei vechi, încheind anul 2009 cu un rezultat net negativ de 503.534 RON. Din păcate pentru jurnaliştii de la „Flacăra Iaşului”, această reducere a pierderilor a fost „recompensată” cu neplata salariilor, ultima leafa fiind achitată la Paşti. Sau poate că „bunul creştin” Viorel Roman le pregăteşte foştilor angajaţi de la „Leader Press” un cadou pentru Crăciun!

„Şifonat” în ceea ce priveşte rezultatele financiare a ieşit din 2009 şi Dănuţ Prisecariu. „Alimentara” SA a încheiat anul trecut cu pierderi de 1,4 milioane RON, dar merită menţionat faptul că acest rezultat negativ este de aproximativ 3 ori mai mic decât cel consemnat în 2008. În schimb, „Moldova Universal” a trecut de la un profit de 1,789 milioane RON în 2008, la pierderi de 4,945 milioane RON, dar acest minus ar putea fi rezultatul investiţiei imobiliare „Colina Viilor”, care probabil va fi „transformată în bani” (prin vânzarea apartamentelor) anul acesta.

„Terramold”-urile lui Gabriel Surdu au marcat profituri simbolice, de câteva sute de lei, în condiţiile în care anul 2008 a fost încheiat cu rezultate pozitive de ordinul sutelor de mii de lei. Cea mai impresionată scădere a profitului s-a consemnat la „Terramold Construct”, de la 601.185 RON în 2008, la 556 RON în 2009, în timp ce „derapajul” cel mai mare al cifrei de afaceri aparţine societăţii „Terramold Construct”, de la 7,37 milioane RON în 2008, la 3,245 milioane RON în 2009.

O pierdere impresionantă a raportat „Rivium Galeria Mall”, firma care administrează „Mall Moldova”, de 26 milioane RON, dar această sumă este cu peste 14 milioane RON mai mică decât pierderile aferente anului 2008.

Surprinzător este şi rezultatul negativ de 8,47 milioane RON raportat de „Ness România”, societate care a încheiat anul 2008 cu un profit net de peste 15 milioane RON.

O cădere şi mai „spectaculoasă” a înregistrat „C.F. Iaşi Grup Colas”, care a ajuns la o pierdere de 24,6 milioane RON în 2009, după ce în 2008 a obţinut un profit net de 12,5 milioane RON.

Rezultate sensibil reduse faţă de 2008 au obţinut foarte mulţi dealeri auto, un exemplu elocvent fiind firmele controlate de Bogdan Piţigoi. Astfel, Casa Auto” a trecut la pierderi de 294.404 RON în 2009, după ce în 2008 a sărbătorit un profit net de 5,25 milioane RON. Această evoluţie negativă a fost dublată de o scădere „dramatică” a cifrei de afaceri, de la 117 milioane RON în 2008, la 63,9 milioane RON în 2009.

Şi „Tester” a încheiat anul trecut cu pierderi (de 1,47 milioane RON), dar acestea sunt puţin mai reduse faţă de cele aferente anului 2008, dar şi aici s-a consemnat o scădere semnificativă a cifrei de afaceri, de la 58,9 milioane RON în 2008, la 35,4 milioane RON în 2009.


La capitolul plusuri, merită menţionate (nu şi lăudate) societăţile (foste regii) din subordinea autorităţilor locale. Astfel, „Apavital” (fosta RAJAC) şi-a mărit profitul de 3 ori în 2009, în condiţiile în care cifra de afaceri a crescut cu numai 18%. Astfel, „Apavital” a încheiat anul trecut cu un profit net de 4,665 milioane RON, faţă de 1,8 milioane RON în 2008. Faptul că ieşenii plătesc unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru apa potabilă este o explicaţie a acestui profit imens, înregistrat într-un an de criză.

Pe acelaşi palier al creşterilor „indecente” se situează şi „Termo Service”, care a raportat un profit net de peste un milion RON, faţă de 297.195 RON în 2008.
La „Salubris”, creşterea profitului a fost şi mai „nesimţită” – de 14,5 ori. Astfel, profitul net al anului trecut a ajuns la 2,8 milioane RON, faţă de 193.798 RON în 2008.

Dintre firmele analizate, cea mai mare pierdere apare în dreptul CET-ului, minusul de anul trecut fiind de 95,3 milioane RON (953 miliarde lei vechi). Faptul că aceste pierderi s-au diminuat faţă de 2008 (când au depăşit 117 milioane RON), nu reprezintă o veste bună, ci demonstrează faptul că Iaşul are o gaură neagră, pe care interesele politice (poate şi prostul managament) nu doresc să o acopere!

Şi pentru că cifrele sunt cel mai bun indicator al evoluţiei unei firme, vă lăsăm pe Dumneavoastră să analizaţi fiecare caz în parte, cu menţiunea că am ales pentru această primă prezentare 150 de firme pe care le-am considerat reprezentative pentru Iaşi, luând în calcul cifra de afaceri, notorietatea şi… legăturile acestora cu mediul politic!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata