Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu va încheia Contractul cadru cu furnizorii de servicii medicale, care intră în vigoare la 1 aprilie, dacă aceștia nu au cititoare de card, a declarat miercuri într-o conferință de presă președintele CNAS Vasile Ciurchea.
Potrivit acestuia, sunt unități medicale și spitale care nu au încă cititoare de carduri.
Referindu-se la controalele făcute miercuri dimineață la unele farmacii și depozite de medicamente, Ciurchea a spus că în perioada mandatului său a primit sesizări în legătură cu unele nereguli, pe care le-a semnalat mai departe către organele abilitate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)