Compania aeriană low-cost Wizz Air lansează o nouă campanie de recrutare şi vrea să angajeze mii de piloţi

În prezent, operatorul aerian low-cost Wizz Air anunţă intensificarea recrutării de piloţi în cadrul reţelei sale, cu obiectivul de a angaja 4.600 de noi piloţi până în 2030.

De altfel, au instruit deja peste 150 de noi piloţi pentru a zbura în această vară la peste 100% din capacitatea pre-Covid şi îşi propun să recruteze alţi cel puţin 300 până la finalul acestui an, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei,

Piloţii care se vor alătura Wizz Air vor avea oportunitatea să opereze flota aflată în continuă creştere a companiei aeriene, compusă din aeronave Airbus A320 şi A321 noi, moderne şi sustenabile, pe mai mult de 800 de rute, către 191 de destinaţii din 49 de ţări. Wizz Air se angajează cel puţin să tripleze mărimea flotei sale, cu 500 de aeronave Airbus aşteptate în următorii zece ani.

În contextul profesional, la Wizz Air sunt binevenite solicitările de înscriere din partea căpitanilor experimentaţi şi a primilor ofiţeri, precum şi a celor fără experienţă de zbor, datorită unui program lansat de companie care le oferă piloţilor aspiranţi oportunitatea de a obţine o licenţă comercială. În afara recrutării intense de piloţi, Wizz Air continuă să recruteze membri ai echipajului de bord în cadrul celor 43 de baze, cu scopul de a-şi atinge planurile de creştere.

Noii recruţi care se alătură Wizz Air beneficiază de această oportunitate într-un moment de continuă creştere pentru compania aeriană, după deschiderea a 18 noi baze şi introducerea a peste 300 de noi rute în întreaga reţea doar în ultimul an.

Heiko Holm, Chief Operations Officer al Wizz Air, a spus: „Suntem încântaţi să recrutăm pentru mii de noi poziţii de pilot într-un moment important pentru Wizz Air, pe măsură ce continuăm să ne creştem prezenţa în toată Europa şi nu numai. În cadrul WIZZ, suntem mândri de oportunităţile excelente, salariul competitiv şi pachetul de compensare şi beneficii pentru echipajul de zbor, precum şi de programele fixe şi flexibile ce permit un echilibru îmbunătăţit între viaţa profesională şi viaţa personală. Fie că vorbim de un pilot experimentat cu o experienţă de 20 de ani, fie de un pilot aspirant fără experienţă în aviaţie, ne angajăm să ne sprijinim personalul cu un traseu de carieră clar şi oportunităţi pentru o dezvoltare rapidă. Pentru candidaţii ambiţioşi ce doresc să se alăture unei echipe fantastice şi să lucreze pentru una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere din Europa, nu ezitaţi să vă înscrieţi astăzi!” Wizz Air operează o flotă de 142 de aeronave Airbus A320 şi A321.

Sursa: Businessmagazin.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata