În prezent, Societatea Națională a Sării din România (Salrom), a anunţat că a obținut, anul trecut un profit net de 141,7 milioane de lei, în creștere cu 135,4% față de anul 2021, potrivit raportului anual al Fondului Proprietatea (FP), acționarul minoritar al companiei (49%).
În contextul financiar, veniturile din exploatare au crescut cu 39%, la 521 mil. lei (104 mil. euro), potrivit News.ro.
Concret, pe data de 5 iulie 2021, AGA a Salrom a aprobat de principiu listarea companiei la Bursa de Valori București (BVB) prin oferta publică de vânzare a acțiunilor companiei deținute de Fond.
La data de 27 iulie 2022, Guvernul a aprobat un Memorandum de susținere a listării Salrom prin oferta publică de vânzare a acțiunilor societății deținute de Fond, reprezentând o etapă cheie în procesul de listare a societății.
Iar, în luna ianuarie 2023, acționarii au aprobat relansarea procesului de selecție a membrilor consiliului de administrație conform OUG nr. 109/2011, procesul de selecție fiind realizat la nivelul Ministerului Economiei.
Sursa – www.romania-insider.com