Cunoscuta clădire albastră a fabricii Terapia din Cluj-Napoca, construită în urmă cu peste 60 de ani, va fi supusă unui proces de refațadizare pentru a face loc unei construcții ultramoderne, aliniate celor mai exigente standarde de sustenabilitate și eficiență energetică.
Noua fațadă a clădirii de producție Terapia va impresiona prin designul său eco-friendly și arhitectura neoindustrială, dar și prin sisteme de iluminare exterioară dinamice. Mai mult, proiectul va contribui la revitalizarea urbanistică a orașului Cluj-Napoca, aducând beneficii estetice zonei industriale.
Prin acest proiect, Terapia se angajează să reducă impactul asupra mediului și să promoveze practicile sustenabile. Noua clădire de producție va fi acoperită cu panouri care reduc amprenta de carbon și va integra tehnologii avansate de eficiență energetică și utilizarea materialelor eco-friendly.
În contextul regenerării sitului de fabricație va permite și extinderea capacității de producție pentru a raspunde cererii crescute. Acest lucru va fi realizat prin înlocuirea tehnologiilor existente cu echipamente de capacitate mai mare și implementarea de noi fluxuri de producție. Prin toate aceste investiții majore în actuala platformă, Terapia va continua să asigure accesul pacienților din România la medicamente de înaltă calitate.
În afirmaţiile sale, “Acest proiect reprezintă o investiție strategică menită să aducă fabrica de medicamente Terapia la cele mai înalte standarde de eficiență și sustenabilitate. Modernizarea sitului de fabricatie ne va permite să răspundem mai bine cererii crescânde pentru produsele noastre, să reducem impactul asupra mediului prin utilizarea tehnologiilor eco-friendly și să oferim echipei noastre de specialiști un mediu de lucru inovator și plăcut.”, a declarat Dr. Dragoș Damian, CEO Terapia – o companie SUN PHARMA.
În contextul financiar, compania Terapia derulează investiții suplimentare în valoare de peste 10 milioane de euro, provenind din finanțări proprii și PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii de producție din Cluj. Aceste investiții includ extinderea depozitului de produse finite, instalarea unei ferme solare precum și împrejmuirea și amenajarea peisagistică a platformei existente.
Aşadar, Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România. Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.
Sursa: www.antena3.ro