Conpet a înregistrat în primele 9 luni un profit net de peste 50 milioane lei

Conpet a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 50,078 milioane lei, cu 58,7% peste cel prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli, şi cu 14,6% mai mare comparativ cu profitul din perioada similară din 2018, conform datelor transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri s-a majorat cu 7,2% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2018, la 304,202 milioane lei, iar veniturile totale au crescut cu 7,5%, la 335,926 milioane lei. Cheltuielile au însumat 276,544 milioane lei (plus 6,1%).

În perioada menţionată, prin Sistemul Naţional de Transport au fost transportate 2,608 tone produse (ţiţei, condensat şi gazolină) pe subsistemul ţară, şi 2,705 milioane tone produse pe subsistemul import.

Conpet a realizat, în primele 9 luni din 2019, investiţii în valoare de 55,168 milioane lei, din care 49,161 milioane lei în domeniul public şi 6,007 milioane lei în domeniul operator.

Conpet este concesionarul activităţii de operare a Sistemului Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, în baza Acordului Petrolier de Concesiune încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Acţionarii societăţii sunt statul român, cu 58,7162% din acţiuni, persoane juridice – 27,2153% şi persoane fizice – 14,0685%.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata