Constanţa: Cristian Borcea, externat de la spitalul judeţean şi reîncarcerat la penitenciar

Omul de afaceri Cristian Borcea a fost externat, luni seară, 7 iulie, de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe (SCJU) Constanța și reîncarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, starea sa de sănătate îmbunătățindu-se.

Potrivit reprezentanților SCJU, în urma investigațiilor și a tratamentului de specialitate acordat, Borcea fiind diagnosticat cu angină pectorală, medicii au stabilit că acesta poate fi externat.

Duminică, Cristian Borcea a ajuns la spitalul județean și a fost internat la Secția Cardiologie pentru a i se efectua investigații amănunțite după ce, sâmbătă seară, a fost transportat de la Penitenciarul Poarta Albă la Unitatea de Primiri Urgențe a aceluiași spital pentru că a acuzat dureri în zona pieptului, după câteva ore fiind dus la penitenciar.

Cristian Borcea a fost transferat în luna mai de la Penitenciarul Slobozia la Penitenciarul Poarta Albă, după ce a câștigat în instanță dreptul de a i se schimba regimul de detenție de la închis la semideschis.

El a fost condamnat la șase ani și patru luni de închisoare în dosarul transferurilor din fotbal, alături de alte șapte persoane.

Borcea suferă de afecțiuni cardiace, în urmă cu circa doi ani el fiind operat pe cord. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata