Constructorul auto Renault a revenit pe profit în primul semestru din 2021

Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a raportat vineri un profit net de 368 milioane de euro pentru primele şase luni din 2021, comparativ cu pierderile de 7,39 miliarde de euro din primul semestru din 2020, relatează AFP.

În prima jumătate din acest an, marja operaţională a grupului a fost una pozitivă de 654 milioane de euro, adică 2,8% din cifra de afaceri, acesta din urmă înregistrând o creştere de 26,8% în ritm anual până la 23,4 miliarde de euro. Comparativ, în prima jumătate a lui 2020 marja operaţională a Renault a fost una negativă de 1,203 miliarde de euro.

În contextul vânzărilor ale grupului Renault la nivel global, a crescut cu 18,7% în prima jumătate a acestui an comparativ cu perioada similară a lui 2020 dar este în continuare cu 24,2% sub nivelul din prima jumătate a lui 2019. Proprietarul Dacia a subliniat însă că efectele negative ale crizei semiconductorilor ar putea conduce la o pierdere de producţie de aproximativ 200.000 de vehicule pe an.

În opinia sa, „Aceste rezultate sunt fructele planului nostru strategic Renaulution concentrat pe profitabilitate. Ele reprezintă doar primul pas în relansarea noastră, care ar urma să se accelereze odată cu venirea noilor vehicule pe care le pregătim”, a declarat directorul Renault Group, Luca de Meo.

Însă, din punct de vedere al oficialilor Renault, aceştia estimează că grupul îşi va atinge, cu un an mai devreme decât se preconiza, obiectivul vizând reducerea costurilor fixe cu două miliarde de euro. Aproximativ 1,8 miliarde de euro din aceste reduceri au fost deja atinse, dintre care 600 milioane de euro numai în primul semestru al acestui an.

„Am atins o etapă importantă în restabilirea echilibrului nostru financiar”, a declarat Clotilde Delbos, directorul financiar de la Renault Group.

În planul de relansare al lui Luca de Meo, botezat „Renaulution”, se presupune disponibilizarea mai multor mii de angajaţi, reducerea gamei de modele şi îmbunătăţirea cooperării între cei trei parteneri ai alianţei.

Anul trecut, Grupul Renault a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane de unităţi.

În România, compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata