Cont pentru donaţiile persoanelor fizice, deschis de MFP la Trezorerie

Ministerul Finanţelor Publice a deschis, prin Trezoreria Naţională, încă din 26 mai, contul 20.37.01.02 ‘Venituri ale bugetului de stat – Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice’, în care poate dona fonduri băneşti orice persoană fizică din România (exclus persoane juridice), informează MFP.

Contul va fi administrat de Trezoreria Naţională, iar sumele adunate se constituie drept venituri la Bugetul de Stat şi vor fi luate în calcul la rectificările bugetare.

Banii pot fi donaţi fie prin numerar, la Trezoreria de domiciliu a persoanei care donează fonduri băneşti, fie prin ordin de plată, prin care donatorii achită sumele în contul deschis la Trezorerie.

Contul are un caracter transparent şi rămâne la latitudinea celor care donează banii să decidă dacă vor să fie făcute publice sumele pe care le donează şi numele acestora. La rubrica „Codul de identificare fiscală” se va înscrie CNP-ul persoanei fizice donatoare în cazul celor care doresc publicarea informaţiilor privind identitatea şi sumele donate, sau codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului – 8609468 – în cazul în care donatorii nu doresc publicarea informaţiilor privind identitatea şi sumele donate.

Datele de identificare şi sumele donate, urmează a fi publicate pe site-ul MFP în termen de 10 zile de la expirarea lunii curente, pentru luna precedentă.

Donaţiile pot fi achitate de către persoanele fizice şi prin intermediul angajatorilor, în limita maximă a sumelor datorate de angajator acestora, pe baza dispoziţiei scrise a donatorilor, care vor preciza cuantumul sumelor care se donează. Sumele donate prin intermediul angajatorilor vor fi achitate de către aceştia, pe bază de ordine de plată, întocmite distinct pentru fiecare donator.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a donat, pe 9 iunie, salariul aferent lunii mai, virându-l în fondul de solidaritate deschis la Trezoreria municipiului Bucureşti.

De asemenea, Guvernul a decis ca secretarii de stat sau consilierii miniştrilor care reprezintă statul în consiliile de administraţie ale companiilor cu capital minoritar de stat să-şi doneze indemnizaţiile obţinute astfel, în caz contrar urmând să fie demişi din Executiv.

Un număr de 48 dintre cei 55 de reprezentanţi ai Ministerului Economiei în Consiliile de Administraţie, Adunările Generale ale Acţionarilor şi Consiliile de Supraveghere au acceptat să depună sumele obţinute din aceste activităţi în Fondul de Solidaritate, începând din iunie.

Totodată, potrivit unor surse guvernamentale, Executivul va cere reprezentanţilor săi în companiile cu capital majoritar de stat să întreprindă demersuri pe lângă angajaţii societăţilor respective ca aceştia să-şi doneze ceea ce depăşeşte 8.000 de lei din salariul lunar într-un fond de solidaritate. Renunţarea de către angajaţii companiilor de stat la partea care depăşeşte 8.000 de lei, din salariu, ar urma să se facă în mod voluntar, aceştia neputând fi obligaţi să-şi vireze banii în fondul de solidaritate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata