Controlorii de trafic aerian francezi au intrat în grevă

Din cauza opoziţiei faţă de un proiect european de fuziune a controlului aerian, controlorii de trafic francezi au intrat în grevă marţi seară pentru a treia oară în acest an, protest care se va traduce miercuri prin puternice perturbări în plină perioadă de vacanţe estivale, relatează AFP.

Circa 50 la sută din zboruri vor fi, în consecinţă, anulate miercuri, 21 iulie, pe aeroportul parizian Orly şi 20 la sută pe Roissy-Charles de Gaulle, însă toate aeroporturile franceze ar urma să fie afectate, a informat Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC).

Situaţia ar urma să revină joi la normal.

Air France a anunţat că va asigura miercuri ‘100 la sută din zborurile de lungă distanţă, 80 la sută din cele pe distanţă scurtă şi medie la Paris-Charles de Gaulle şi 50 la sută dintre zborurile similare la Paris-Orly’.
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Dominique Bussereau, a calificat greva drept ‘neadaptată şi inadecvată’.

Centrala sindicală care a declanşat greva, care susţine că reprezintă 52 la sută din personalul DGAC, refuză o fuziune a controlului aerian francez cu cel din alte cinci ţări pentru a forma FABEC, blocul Europei centrale.

Sindicatele doresc să conserve statutul şi condiţiile de muncă ale angajaţilor DGAC, 12.000 de funcţionari, dintre care 4.000 sunt controlori de trafic.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata