Corina Creţu – biografie

Numele europarlamentarului român Corina Crețu (PSD) figurează pe lista trimisă vineri, 5 septembrie 2014, de noul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierului italian Matteo Renzi, în calitatea acestuia din urmă de președinte al Consiliului Uniunii Europene, informează executivul de la Bruxelles într-un comunicat de presă postat pe site-ul Comisiei.

Juncker a trimis lista după o serie de interviuri pe care le-a avut cu fiecare dintre candidații la postul de comisar, pe parcursul ultimelor zile, și propunerii de desemnare, la 30 august, a înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

* * *

Vicepreședinte al Parlamentului European, Corina Crețu s-a născut la 24 iunie 1967, în București.

A urmat cursurile Facultății de Planificare și Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1989), apoi a absolvit diferite cursuri postuniversitare de specializare pe domenii privind instituțiile comunitare, securitatea transnațională sau comunicarea politică.

Din octombrie 1989 și până în ianuarie 1990, a fost economist-stagiar la Centrul de Calcul al Întreprinderii de Mașini-Unelte din Blaj, în ianuarie 1990 transferându-se în funcția de analist-programator la Centrul de Calcul al Întreprinderii de Mașini Unelte din București. Începând cu luna iunie a aceluiași an, a lucrat ca reporter și publicist-comentator la cotidienele „Azi”, „Cronica Română” și „Curierul Național”.

A îndeplinit funcția de expert la Președinția României, în cadrul Cabinetului Purtătorului de Cuvânt (1992-1996). A deținut, pe rând, funcțiile de expert pe lângă Senatul României (1996-2000) și consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui României și șef al Departamentului Comunicării Publice (2000-2004).

În urma votului Camerelor reunite ale Parlamentului, la 20 iunie 2002, a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, funcție pe care a deținut-o timp de doi ani.

În 1996, a devenit membru al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR). Din 1997 și până în decembrie 2000 a exercitat funcțiile de secretar executiv al PDSR; șef al Departamentului Imagine și Relații cu Mass-media din cadrul Consiliului Național al PDSR; prim-vicepreședinte al Organizației Femeilor din PSDR. La Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat din 21 aprilie 2005, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al partidului, până la 10 decembrie 2006. Comitetul Executiv Național al PSD a decis la 11 aprilie 2011 numirea eurodeputatei Corina Crețu în una dintre funcțiile de vicepreședinte al partidului. Corina Crețu a fost aleasă, la 20 aprilie 2013, la Congresul Partidului Social Democrat, în funcția de vicepreședinte PSD, pe locurile alocate Organizației de Femei.

La alegerile generale desfășurate în noiembrie 2000, Corina Crețu a fost aleasă deputat în Parlamentul României, pe listele PDSR, iar la alegerile generale din noiembrie 2004, a fost aleasă senator de București, pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR, demisionând din această funcție la 3 decembrie 2007.

La 27 iunie 2005, a fost aleasă membru în delegația de observatori ai României la Parlamentul European, funcție pe care a ocupat-o până la 31 decembrie 2006, iar de la 1 ianuarie 2007 este membru al Parlamentului European. La 25 noiembrie 2007 a fost aleasă europarlamentar din partea PSD, iar în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009 a obținut cel de-al doilea mandat de europarlamentar, candidând tot pe listele PSD. La 25 mai 2014, Corina Crețu a fost aleasă pentru un nou mandat de europarlamentar pentru legislatura 2014-2019, pe listele Alianței Electorale PSD+UNPR+PC.

Între 7 iunie 2012 și 30 iunie 2014, a fost vicepreședinte al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European și al Comisiei pentru Dezvoltare. Începând cu 15 ianuarie 2007, a făcut parte, pentru diverse intervale de timp, din Delegația pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii, din Comisia pentru afaceri economice și monetare, fiind și membru supleant al Comisiei pentru afaceri externe și al Delegației pentru relațiile cu Israel.

La 1 iulie 2014, eurodeputata social-democrată Corina Crețu a fost aleasă, la Strasbourg, după un al doilea tur de scrutin, în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. Ea fusese desemnată la 30 iunie 2014 de Grupul socialiștilor și democraților (S&D) din Parlamentul European, alături de alți doi europarlamentari, drept candidată pentru funcția de vicepreședinte al legislativului european. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata