Apetența românilor este pentru economisire și nu pentru investit, iar aceasta din cauza nivelului scăzut de educație financiară și a temerii față de risc, a declarat astazi 07.12.2017 vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu, la conferința anuală a asiguratorilor, intitulată „Provocarea viitorului: o Românie asigurată”.
Vicepreședintele ASF susține că valoarea activelor fondurilor deschise de investiții și fondurilor închise de investiții pe locuitor, în anul 2016, a fost de 1.142 de lei, iar valoarea medie a activelor deținute pentru contracte de asigurare de tip index-linked și unit-linked/locuitor a fost de aproximativ 165,6 lei în 2016 și de aproximativ 172,5 lei în 2017.
Cornel Coca Constantinescu a afirmat că aceste valori sunt scăzute dacă sunt comparate cu depozitele populației. Valoarea unui depozit bancar per locuitor a fost de 7.791 de lei în 2016, respectiv de 8.538 de lei în 2017, iar aceste statistici statistici arată care este interesul și comportamentul clienților.
„Concluzia cred că este aceea că mai degrabă apetența românilor este pentru economisire și nu pentru investit. De ce? Din cel puțin două motive: în primul rând nivelul scăzut de educație financiară….și nu în ultimul rând al aprehensiunii față de risc”, a declarat Cornel Coca Constantinescu