Cotele de contribuţii la asigurări sociale vor fi stabilite prin Legea pensiilor

Cotele de contribuţii la asigurările sociale vor fi cele stabilite prin Legea sistemului unitar de pensii publice şi nu prin Legea bugetului de stat, au decis marţi, 1 iunie, membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a susţinut că prin stabilirea nivelului contribuţiei sociale prin Legea pensiilor se asigură predictibilitate sistemului, având în vedere faptul că România va avea obligaţia de a întocmi bugete multianuale.

Al doilea argument adus în favoarea propunerii guvernului a fost că, până în prezent, cotele de contribuţii la asigurările sociale se modificau de la an la an, ca urmare a unor presiuni politice.

Fostul ministru al Muncii Dan Mircea Popescu, deputat PSD, a apreciat că punctul de vedere al guvernului este raţional, acesta aducând „o schimbare binevenită”.

„Propunerea este în folosul sistemului, dar şi al oamenilor, şi suntem gata să o susţinem”, a spus Dan Mircea Popescu.
La vot, PSD s-a abţinut, PNL a votat împotrivă, iar deputaţii din arcul guvernamental au votat pentru propunere.

Potrivit proiectului de lege a sistemului unitar de pensii publice, în forma adoptată marţi de membrii Comisiei pentru muncă, cotele de contribuţii la asigurări sociale sunt :

  • 3,3 la sută pentru condiţii normale de muncă,
  • 36,3 la sută pentru condiţii deosebite de muncă şi
  • 41,3 la sută pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Cotele de contribuţii la asigurări sociale sunt plătite de angajatori şi angajaţi, 10,5 la sută revenind angajaţilor, iar restul angajatorilor.

Citește și
1 Comentariu
  1. altVasile spune

    3,3 la sută pentru condiţii normale de muncă??? Ce bine ar fi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata