Crin Antonescu: Varianta unui Guvern Iohannis rămâne în picioare, nu ştiu dacă acesta ar mai accepta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat luni (6 septembrie 2010) că, din punctul său de vedere, fără a exista o decizie a partidului în acest sens, varianta unui Executiv condus de Klaus Iohannis rămâne în picioare, dar nu ştie dacă acesta ar mai accepta oferta.

Întrebat dacă Iohannis mai reprezintă o variantă de premier susţinută de PNL, Antonescu a afirmat că, în ceea ce-l priveşte, răspunsul este un „da categoric”.
„Câtă vreme nu apare cineva, din PSD sau din altă parte, care să-mi aducă un argument pentru care asemenea formulă nu ar mai fi de discutat nu văd de ce n-am discuta-o.

Eu vă reamintesc că în toamna anului trecut era, sigur, Mircea Geoană preşedintele şi candidatul PSD, dar lângă domnul Mircea Geoană, practic în aproape aceleaşi poziţii politice se aflau: Adrian Năstase, preşedinte al Consiliului Naţional, Victor Ponta, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt, voce puternică şi atunci la vârful PSD, dibaciul domn Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, secretar general atunci, secretar general azi. Aceşti domni au asumat în mod public formula cu Klaus Iohannis premier ca fiind una foarte bună”, a spus Antonescu.

El a ţinut să precizeze că aceasta nu este o decizie oficială a PNL, ci un punct de vedere al său.
„Este (o variantă – n.red), pentru că ea a întrunit o susţinere publică, dincolo de susţinerea celor două partide. Este, pentru că vă reamintesc că varianta Iohannis a decuplat de la majoritatea lui Boc, UDMR-ul şi grupul minorităţilor. Este, pentru că în momentul în care opţiunea până la urmă la câteva mii de voturi a fost în favoarea lui Traian Băsescu poate mulţi azi se gândesc că un Guvern Iohannis înseamnă altceva decât un Guvern Boc”, a susţinut Crin Antonescu.

Referindu-se la întâlnirile pe care liberalii le au cu social-democraţii, liderul PNL a arătat că există un calendar de discuţii, primul element important privind o eventuală guvernare comună a celor două partide urmărind implementarea unui set de măsuri urgente pentru ameliorarea situaţiei economice şi financiare.
„Vom propune (…) în primul rând să reparăm cele mai grave lucruri pe care le-a făcut din punct de vedere economic Guvernul Boc, revenirea TVA-ului la 19%, şi chiar scăderea lui la produsele de bază şi construcţii la 5%, revenirea salariilor bugetarilor”, a declarat Antonescu.

Citește și
1 Comentariu
  1. Revoltatul spune

    Antonescu nu are idei multe, una si proasta.
    Johanis mai bine ar spune unde sunt copii vinduti de el, ce au facut cu ei canadienii cercetati pentru trafic de organe/
    Deasemeni ce se intimpla in Sibiu cu schimbarile de terenuri
    Dar hei, Antonescu il vrea premier pe hotul hotilor, poate in vinde si pe el tot pentru transplant de organe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata