Cristian Borcea, adus de la Penitenciarul Slobozia la spitalul Penitenciarului Poarta Albă

Cristian Borcea a fost adus de la Penitenciarul Slobozia la spitalul Penitenciarului Poarta Albă din cauza unor probleme de sănătate pe care acesta le acuză.

Reprezentanți ai spitalului penitenciar din județul Constanța au declarat vineri, că Borcea a fost internat joi seară pentru investigații medicale, starea sa de sănătate nefiind gravă.

Cristian Borcea a fost condamnat la șase ani și patru luni de închisoare în dosarul transferurilor din fotbal. El își ispășește pedeapsa în regim închis la Penitenciarul Slobozia alături de frații Ioan și Victor Becali. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata