Cristian Preda, desemnat să gestioneze campania de atragere a noi membri PDL în filiala Bucureşti

Europarlamentarul Cristian Preda va fi coordonatorul companiei de atragere de noi membri în organizaţia PDL Bucureşti, a anunţat marţi (3 august 2010) într-o declaraţie de presă, preşedintele interimar al filialei, Elena Udrea.

Potrivit Elenei Udrea, campania de atragere de noi membri se va lansa în zilele următoare şi se va desfăşura inclusiv în spaţiul online. Udrea a precizat că, pentru a evita cheltuielile legate de această campanie, toţi membrii conducerii filialei vor veni cu propuneri de strategie pentru promovare a PDL Bucureşti, cu scopul de a atrage noi membri.

„Toate aceste idei pe care le vom avea vor fi discutate în cadrul organizaţiei şi cele mai bune vor fi puse în practică. În zilele următoare vom avea un proiect conturat deja prin care vom încerca să ne prezentăm bucureştenilor într-o nouă lumină, sperând să-i convingem să ne susţină”, a informat Udrea. Ea a subliniat şi importanţa auditului organizaţional al filialei pentru a afla concret câţi membri activi are PDL Bucureşti.

„Trebuie să ştim de unde pornim ca să ne fixăm ţinte. Până nu avem această evidenţă, este greu să ne propunem un target. Ceea ce dorim este ca, la sfârşitul acestui an, numărul de membri ai PDL Bucureşti să crească semnificativ, însă nu am putea lansa cifre până nu ştim exact situaţia astăzi”, a precizat Udrea.
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti a mai anunţat că şedinţele organizaţiei vor avea loc, în fiecare săptămână, joi, la ora 16.00, pe agendă aflându-se, în principal, analiza întrunirii din ziua următoare a Consiliului General al Capitalei.

Citește și
2 Comentarii
  1. pensionar spune

    PDL ESTE PARTID, S-AU OCAZIE DE PARVENIRE, LOC DE MUNCA LA CEI CARE VOR FUNCTIE FARA MUNCA.DOAMNE CINE MAI ARE INCREDERE IN BASESCU, MARKO, OPREA?????

  2. Dan spune

    Cred ca dna Udrea face treaba buna in fruntea partidului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata