În data de 17-07-2024, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat că va propune un bărbat pentru funcţia de comisar european care revine României în noua componenţă a Comisiei Europene.
El a participat, în aceeaşi zi, la Conferinţa ordinară de alegeri a PSD Sector 3, unde la şefia organizaţiei social-democrate a fost ales actualul primar al Sectorului 3, Robert Negoiţă.
„După două doamne propuse, cred că o să propunem un bărbat. Vă repet, de două ori România a venit cu două propuneri de comisar, de doamne. Cred că de această dată, România poate să facă o propunere de domn”, a declarat Marcel Ciolacu, fiind întrebat dacă pentru funcţia de comisar european care va reveni României va avea două propuneri, pentru egalitatea de şanse, respectiv „o femeie şi un bărbat”.
De asemenea, şeful Guvernului a fost întrebat despre negocierile purtate de partea română pentru postul de comisar european.
În precizările sale, „La fel ca şi în cazul Comisiei şi conducerii Comisiei, la fel ca şi în cazul Parlamentului european, aţi văzut că PSD este reprezentat şi este reprezentată România de un vicepreşedinte, în Parlament (European n.red.). Aceste funcţii, pe cutume, se împart în funcţie de familiile politice. România va avea un reprezentant în Comisie în funcţia de comisar. Întâi, funcţiile de comisar pe domenii se împart în interiorul familiilor politice.
Cu adevărat, am înaintat către familia politică europeană din care fac parte, din S&D, social-democraţilor, faptul că ne dorim comisarul pe economie, actualul comisar pe economie fiind domnul Gentiloni din Italia. Vom vedea cum vor decurge negocierile. Dar, de asemenea, ştiţi că noi, România, suntem altfel decât ceilalţi. Eu voi nominaliza comisarul, iar domnul preşedinte Iohannis, conform unei decizii a CCR pe care nu o comentez, dar o punem în aplicare, negociază în cadrul Consiliului European”, a răspuns Ciolacu.
Totodată, premierul a precizat că a avut discuţii cu alţi omologi ai săi pe acest subiect.
În acest sens,„Am încercat să am un contact direct cu cât mai mulţi prim-miniştri, în primul rând social-democraţi din Europa, şi am avut discuţii şi cu cancelarul Scholz, şi cu Antonio Costa, şi cu Pedro Sanchez, şi cu Mette din Danemarca şi încercăm să… Sunt nişte negocieri pe care le ducem în această perioadă”, a declarat Ciolacu.
În contextul european, el a fost întrebat şi despre şansele pe care le are Ursula von der Leyen de a obţine un nou mandat la şefia Comisiei Europene.
Aşadar, „Eu ştiu, cu adevărat, între marile familii politice, între S&D, PPE şi Renew există un acord politic, iar mâine urmează votul pentru a-şi continua un nou mandat doamna Ursula, ca şi preşedinte a Comisiei, urmând ca Antonio Costa din partea S&D să preia Consiliul European şi am văzut că doamna Metsola deja a fost votată pentru doi ani şi jumătate la conducerea Parlamentului European. Haideţi să… Întotdeauna sunt discuţii dacă ajung voturile sau nu. Aceleaşi discuţii au fost şi acum cinci ani şi au ajuns voturile. Sunt ferm convins că şi de această dată cele trei familii europene vor asigura voturile necesare ca doamna preşedintă Ursula să ia un nou mandat şi să se respecte acordul încheiat între familiile europene”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Sursa: www.antena3.ro