Cursul coboară sub 4,1 lei/euro

Leul s-a apreciat joi (4 martie 2010) cu 0,29 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,0929 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 1,20 bani comparativ cu miercuri, când euro a fost cotat la 4,1049 lei.

Pe piaţa valutară interbancară, cotaţiile afişate de băncile comerciale erau de 4,0849 lei/euro la cumpărare şi 4,0939 lei/euro la vânzare, iar pe piaţa futures a Bursei de la Sibiu, euro este cotat la 4,1111 lei pentru sfârşitul lunii iunie şi la 4,1274 lei pentru sfârşitul lunii septembrie.

Dolarul american a pierdut teren în faţa monedei naţionale, BNR stabilind un curs de 2,9914 lei, în scădere cu 2,06 bani (0,68 la sută), comparativ cu valoarea de 3,0120 lei, consemnată în şedinţa precedentă. Gramul de aur a fost cotat joi la 109,3533 lei, în scădere cu 72,31 bani (0,65 la sută), comparativ cu 110,0764 lei, valoarea stabilită miercuri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata