Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață, la ora locală 5,10 (3,10 UTC) în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 145 de kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (36 km), Vălenii de Munte (47 km), Săcele (50 km), Târgu Secuiesc (52 km) și Sfântu Gheorghe (55 km).
De la începutul anului, în zona seismică Vrancea s-au produs 14 cutremure, cel mai mare având magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter.
Conform datelor statistice ale Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), activitatea seismică din zona Vrancea se va încadra în 2015 în media de 15-20 de cutremure de adâncime pe lună, după un an 2014 caracterizat de o activitate seismică ceva mai intensă, dar în limite normale.
„Pe baza statisticilor pot să vă spun cu destul de mare încredere că vom avea cutremure în zona Vrancea în 2015, între 15-20 de cutremure pe lună, cutremure adânci. Pentru cele de suprafață este puțin mai dificil de evaluat pentru că acestea apar mai sporadic și este greu de prezis, dar cu siguranță vor fi și câteva din acestea de suprafață, dar nu consider că vor fi mai mari decât cutremurul înregistrat în luna noiembrie a anului trecut de 5,7 grade pe scara Richter”, a declarat, luni, directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian.
Anul trecut, cel mai puternic cutremur din România s-a produs în data de 22 noiembrie, în zona Vrancea, și a avut magnitudinea de 5,7 grade pe Richter. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)