Daniel Constantin: Deblocarea pieţei chineze pentru exporturile de bovine şi carne de porc se va materializa în zilele următoare

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, consideră că deblocarea pieței chineze pentru exporturile de bovine și carne de porc se va materializa în zilele următoare, după vizita omologului său chinez „pe teren”, la ferme și unități de procesare, însă, în egală măsură, alături de exporturi, rămân importante investițiile în zona de producție.

„După această vizită, în care domnul ministru (ministrul chinez al Agriculturii — n.r.) va avea ocazia să vadă pe teren anumite ferme și unități de procesare, cred că o colaborare între noi va fi mult mai ușoară și mulți investitori vor veni, vor clarifica toate aspectele și vor începe să investească în România. Deblocarea pieței din China este foarte importantă pentru noi, însă, în egală măsură, am susținut că avem nevoie de investiții ca să mărim zona de producție din România și pe urmă să ne ocupăm de partea de export. Avem două obiective importante: investiții și exporturi”, a spus vicepremierul Daniel Constantin.

În cadrul conferinței organizate de ANSVSA la Palatul Parlamentului, șeful MADR a apreciat toate rezultatele medicilor veterinari din ultimii doi ani, mai ales că acestea au avut un impact pe latura economică a României.

„În ultimii doi ani, și mai ales în ultimul an, ați avut câteva rezultate care au ajutat agricultura și industria alimentară a României. În primul rând, după șapte ani, ați reușit să deblocați cea mai importantă piață pentru noi, piața UE, pentru exportul de carne de porc. (…) Sper ca în anul 2015 să putem vorbi și de exportul de animale vii. De asemenea, anul trecut, am deblocat piețe terțe importante pentru România, chiar dacă impactul încă nu s-a văzut. Exporturile pe piețe terțe au crescut cu 75%, e adevărat că nu din produsele pe care le-ați deblocat dvs., însă potențialul pe care îl avem nu este valorificat la maximum”, a spus Constantin.

Acesta i-a asigurat pe veterinari că va veghea la independența instituției, „cel puțin în perioada în care el va fi ministru al Agriculturii”, în condițiile în care activitatea veterinară este uneori afectată de intervenția politicului.

„Vreau să vă asigur că voi veghea și eu, ca inginer zootehnist, la independenta instituției dvs. și că atribuțiile pe care le aveți nu vor fi atinse cel puțin în perioada în care eu sunt ministru al Agriculturii”, a dat asigurări Daniel Constantin.

Ministrul chinez al Agriculturii este așteptat la finele acestei săptămâni într-o vizită oficială în România.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a organizat, marți, la Palatul Parlamentului, o conferință cu tema ‘ANSVSA—10 ani de excelență în domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata