Darius Bogdan Vâlcov, noul ministru delegat pentru Buget

La 27 august 2014, președintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care social-democratul Darius Vâlcov este numit ministru delegat pentru Buget. La 19 august 2014, premierul Victor Ponta a confirmat că a transmis președintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Darius Vâlcov în funcția de ministru delegat pentru Buget.

Senatorul PSD Darius Bogdan Vâlcov s-a născut la 25 martie 1977, în Slatina, județul Olt.

A urmat cursurile Liceului Teoretic ”Radu Greceanu” din Slatina (1991-1995) și ale Facultății de Studii Economice în Limbi Străine din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1995-1999). De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității Spiru Haret din București (2001-2004). Doctor în Economie, Academia de Studii Economice, București (2001-2008).

Director general al Băncii Populară Română pentru Dezvoltare — sucursala Slatina (2000-2004) și director economic la S.C. Octogon S.R.L. (din 2004)

A fost primar al municipiului Slatina, din partea Partidului Democrat (2004-2008), fiind reales în această funcție în 2008, din partea Partidului Democrat Liberal, din primul tur de scrutin, cu peste 80 la sută din voturi.

În urma alegerilor locale din 10 iunie 2012 a fost reales primar al Slatinei, pentru un al treilea mandat, pe listele Uniunii Social Liberale (PSD+PNL+PC).

Membru al Partidului Democrat (2000-2012).

În august 2007, Darius Vâlcov a fost numit președinte interimar al organizației județene Olt a PDL, până atunci ocupând fotoliul de prim-vicepreședinte al acesteia. La 13 noiembrie 2010, primarul municipiului Slatina a fost ales președinte PDL Olt, funcție pe care a deținut-o până la 27 martie 2012, când a anunțat, într-o conferință de presă susținută la Slatina, că demisionează din partid, menționând că, potrivit statutului aleșilor locali, această demisie înseamnă și renunțarea la mandatul de primar.

În aprilie 2012 s-a înscris în PSD.

A candidat în cadrul alegerilor legislative din decembrie 2012, pe listele USL, fiind ales senator în circumscripția electorală nr. 30 Olt, colegiul uninominal nr.1. Este președinte al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului (din 20 dec. 2012) și al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minelor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România (din 17 sept. 2013).

Darius Vâlcov este căsătorit cu Lavinia Șandru, din 2005, cei doi având împreună o fetiță, Sara Gabriela. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata