David Cameron declară război bonusurilor plătite angajaţilor sectorului public

Noul premier britanic, David Cameron, a declarat război bonusurilor ‘nebuneşti’ primite de funcţionarii publici, care urmează să fie acordate doar celor mai performanţi, ca parte a strategiei noului cabinet de la Londra de a reduce costurile sectorului public supradimensionat, scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Astfel, sub auspiciile noilor măsuri, bonusurile scăpate de sub control, care vor fi plătite în acest an la 3/4 din funcţionarii publici, vor fi acordate doar angajaţilor extrem de performanţi, urmând ca doar primii 25% să se califice pentru aceste recompense. Conform termenilor contractelor semnate de către miniştrii laburişti în plină recesiune, plăţile bonusurilor nu pot fi anulate de guvernul nou venit.

O comisie separată se va ocupa de limitarea salariilor şefilor agenţiilor de stat, astfel încât acestea să nu depăşească de 20 de ori salariul angajaţilor cu cea mai mică indemnizaţie. De asemenea, un organism care urmează să îşi înceapă activitatea luni va începe să examineze cheltuielile guvernului în încercarea de a găsi modalităţi de a reduce din cheltuielile ‘iraţionale’ şi de a identifica aşa-numitele ‘pilule otrăvite’ – angajamentele privind cheltuielile din ‘zilele muribunde’ ale guvernului anterior.

În câteva zile, ministrul de finanţe, George Osborne, va stabili domeniile de unde crede că ar putea face economii, pe considerente de eficienţă, în valoare de 6 miliarde de lire. Planurile mai ample urmează să fie stabilite într-un buget de urgenţă luna viitoare, urmat de o evaluare comprehensivă a cheltuielilor. Potrivit The Telegraph, prin reducerea bonusurilor pentru personaje importante cu 65%, se vor salva 15 milioane de lire pe an pentru buzunarul public.

Or, chiar dacă această sumă nu se va dovedi semnificativă pentru deficitul de 167 de miliarde de lire, conservatorii cred că plata bonusurilor este un simbol al lipsei de rigoare de care a dat dovadă parlamentul britanic în timpul guvernării anterioare.
Potrivit unei surse guvernamentale, anularea plăţii bonusurilor ar trebui văzută drept emblematică pentru dorinţa noului guvern de coaliţie de a ţine sub control cheltuielile din sectorul public.

Noile reglementări privind plăţile se vor aplica sectorului guvernamental, autorităţilor locale şi sistemului sanitar, însă spre frustrarea noului guvern, ele nu pot fi aplicate BBC, deoarece este un organism independent. The Telegraph aminteşte că în ultimul timp au existat nemulţumiri din ce în ce mai mari cu privire la remunerarea autorităţilor locale, în condiţiile în care luna trecută s-a aflat că 31 de primari erau mai bine plătiţi ca premierul, iar numărul celor cu salarii de peste 100.000 de lire anual a crescut anul trecut cu 14%.

Pe de altă parte, promisiunea lui Cameron de a reglementa situaţia sectorului public vine pe fondul acuzaţiilor că acesta şi-a înstrăinat votanţi tory de bază prin creşterea impozitului pe capital pentru a finanţa politica liberal-democraţilor de a reduce taxa pe venit a celor cu venituri mici.
Restricţiile privind bonusurile vor afecta aproximativ 4.200 de funcţionari publici de rang înalt şi aproximativ 1.000 de manageri din sistemul naţional de sănătate, NHS. Bonusul primit în medie de directorii din sectorul public au fost de 12.700 de lire anul trecut, în timp ce managerii din NHS au primit până la 7% din salariu ca bonusuri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata