Decizie privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, adoptată de CNA

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a adoptat, marți, 2 septembrie, o decizie privind campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014.

În cadrul dezbaterilor, unii membri ai Consiliului — Răsvan Popescu, Christian Mititelu, Viorel-Vasile Buda — au propus eliminarea sintagmei de „susținător”, din cauza faptului că aceasta ar da naștere unor confuzii.

Potrivit documentului, campania electorală pe posturile de radio și de televiziune începe cu 15 zile înainte de ziua votării și se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.

Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfășoară în condițiile stabilite de Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale Codului de reglementare a conținutului audiovizual, adoptat prin Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale prezentei decizii.

Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: echitate — competitorii electorali trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului; echilibru — prezentarea competitorilor electorali proporțională cu importanța evenimentelor electorale; imparțialitate — obligația radiodifuzorilor de a trata competitorii electorali obiectiv și echidistant.

De asemenea, aceștia pot acorda acces competitorilor electorali numai prin: emisiuni de promovare electorală — în care candidații sau reprezentanții competitorilor electorali, precum și candidații independenți își promovează programele politice, activitățile de campanie electorală ori propria candidatură; emisiuni de dezbatere electorală — în care radiodifuzorii pun în discuție programele electorale și temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaților, reprezentanților competitorilor electorali, jurnaliștilor, analiștilor și a altor invitați; spoturi electorale — în care competitorii electorali sau candidații, după caz, își promovează programele politice, activitățile de campanie electorală ori propria
candidatură.

În cadrul emisiunilor informative se pot difuza știri privind activitățile de campanie ale competitorilor electorali, cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparțialitate și de informare corectă a publicului.

Radiodifuzorii au obligația să se asigure că în cadrul emisiunilor de promovare electorală, precum și în conținutul spoturilor și al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziția acestora de către competitorii electorali sunt respectate următoarele condiții: nu incită la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală; nu conțin afirmații care pot aduce atingere demnității umane, dreptului la propria imagine sau care sunt contrare bunelor moravuri; nu conțin acuzații cu incidență penală sau morală la adresa altor candidați sau competitori electorali, fără a fi însoțite de dovezi pertinente prezentate în mod explicit.

Realizatorii, prezentatorii și moderatorii dezbaterilor electorale au următoarele obligații: să fie imparțiali; să asigure echilibrul necesar desfășurării emisiunii, oferind fiecărui participant la discuții posibilitatea să își prezinte opiniile; să asigure menținerea dezbaterii în sfera tematicii electorale; să intervină atunci când invitații încalcă, prin comportament sau exprimare, regulile prevăzute la art. 13; în cazul în care invitații nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului sau oprirea emisiunii, după caz.

Începând cu 48 de ore înainte de ziua votării și până la închiderea urnelor se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă, cu 24 de ore înainte de începerea votării și până la închiderea urnelor fiind interzisă difuzarea emisiunilor și a spoturilor electorale.

Decizia va fi postată pe site-ul CNA și va intra în dezbatere publică 10 zile, timp în care vor fi primite propuneri și observații, inclusiv din partea membrilor CNA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata