Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind participarea României la sistemul de informaţii Schengen

Deputaţii au adoptat miercuri (23 iunie 2010) în unanimitate, proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea sistemului informatic naţional de semnalări şi participarea României la sistemul de informaţii Schengen.

Proiectul de lege a fost adoptat marţi pe articole, cu 264 de voturi, de plenul Camerei Deputaţilor. Deputatul social-democrat Marian Săniuţă a prezentat, în plen, raportul Comisiei de apărare, precizând că obiectul de reglementare îl reprezintă organizarea şi funcţionarea sistemului informatic naţional de semnalări şi participarea României la sistemul de informaţii Schengen în scopul constituirii unui sistem naţional operaţional prin armonizarea legislaţiei cu prevederile specifice sistemului de informaţii Schengen de a doua generaţie în vederea aderării României la Spaţiul Schengen.

La rândul său, deputatul PSD Doru Frunzulică a explicat că este nevoie ca România să participe la sistemul informaţii Schengen şi le-a cerut colegilor săi să sesizeze Guvernul privind fondurile insuficiente acordate îndeplinirii condiţiilor aderării la Spaţiul Schengen până în martie 2011.
„Există şi o vulnerabilitate şi slăbiciune a acestui acord, de aceea s-au impus măsuri compensatorii prin sistemul informatic central în fiecare ţară care are un sistem informatic naţional.

Susţinem proiectul de lege, din păcate, puţin cam târziu, pentru că a tot fost amânat. El trebuia adoptat cu mult timp în urmă”, a spus Frunzulică. Proiectul a fost adoptat de Comisia de apărare cu unanimitate de voturi pe 1 iunie, iar votul final pe lege va fi dat de deputaţi, joi, de la ora 12,00.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata