Dezbatere publică pentru privatizarea CFR Marfă

Sindicatele feroviare au convenit, împreună cu Ministerul Transporturilor, retragerea proiectului de privatizare a CFR Marfă de pe ordinea Consiliului Economic şi Social, acesta urmând să intre în dezbatere publică şi apoi să fie reintrodus în CES, a declarat miercuri, 25 august, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.

Liderul sindical a spus, după discuţiile cu conducerea ministerului asupra situaţiei societăţii CFR Marfă, că pe 30 august, ca şi în cazul CFR Călători, sindicatele vor face propuneri pentru redresarea companiei şi reducerea numărului disponibilizaţilor anunţat în strategia ministerului.

Am convenit cu ministerul ca proiectul de privatizare a CFR Marfă să fie retras din Consiliul Economic şi Social, urmând, potrivit Legii 52 a dezbaterii publice, să fie organizată o astfel de dezbatere, iar apoi proiectul să fie rediscutat în CES”, a spus Iulian Măntescu.

„Ca şi în cazul CFR Călători, mâine şi poimâine vor avea loc discuţii în cadrul filialelor şi cu conducerea companiilor, iar luni vom prezenta un plan scris pentru redresarea companiei. În ceea ce priveşte disponibilizările, nu va fi acelaşi număr de disponibilizaţi, ca acela anunţat de minister”, a conchis Măntescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata