Directorul APIA Arad, Gheorghe Alda, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Fostul director executiv al APIA – Centrul Județean Arad, Gheorghe Alda, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Arad la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Alda a fost trimis în judecată de Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese.

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Arad, inculpatul Gheorghe Alda a fost condamnat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, suspendând condiționat executarea pedepsei principale și accesorii pe un termen de încercare de 3 ani. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), Alda Gheorghe s-a aflat în conflict de interese după ce, la data de 17 martie 2010, în calitate de director coordonator al Centrului Județean APIA Arad, a semnat pentru aprobarea deciziei de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață — campania 2009, decizie în urma căreia societatea S.C. COM ABM S.R.L., în cadrul căreia soția sa deține calitatea de asociat, a primit de la APIA Arad plăți în sumă de 210.078,16 Lei (49.805,16 euro).

Totodată, în luna martie 2010 și decembrie 2012, Alda Gheorghe, în calitatea sa de director executiv APIA Arad, a intervenit în procesarea cererilor de plată ale aceleiași firme, prin aprobarea listelor de plată în anii de campanie 2009 și 2012, încălcând astfel dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia ‘Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său (…) se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică’.

De asemenea, potrivit ANI, în declarațiile de avere aferente anilor fiscali 2010 și 2012, Gheorghe Alda Gheorghe a declarat în mod eronat veniturile realizate din dividende de soția sa, rezultând astfel indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata