Directorul DSVSA Sibiu, reţinut de procurorii DNA

Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sibiu, Șerban Constantin Țichindelean, a fost reținut luni de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba, el fiind acuzat de opt infracțiuni de abuz în serviciu, conflict de interese și răspândirea bolilor la animale.

În același dosar, procurorii au reținut-o și pe Cosmina Mirela Olteanu, consilierul juridic al DSVSA Sibiu, acuzată de două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma complicității.

Potrivit DNA, Șerban Țichindelean a procedat, în mod abuziv, la rezilierea contractului de concesiune a Circumscripției Sanitar Veterinare Jina (ce fusese încheiat cu Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) și a încheiat, în condiții nelegale, un contract similar cu un anumit medic veterinar.

Astfel, la data de 25 februarie 2013, a emis, fără respectarea competenței materiale și teritoriale a DSVSA Sibiu, notificarea de reziliere a contractului de concesiune, înscris care a fost avizat pentru legalitate de către consilierul juridic Cosmina Olteanu.

De asemenea, în perioada 2011-2013, deși ocupa funcția de director executiv al DSVSA Sibiu, Șerban Țichindelean a coordonat, în mod direct, activitatea desfășurată de concesionarul SC CHERRY SRL, societate în care două persoane din familia sa dețin calitatea de asociați.

La data de 27 iunie 2014, directorul DSVSA Sibiu a coordonat, în mod direct, cu sprijinul unei persoane, recoltarea probelor de la anumiți agenți economici, în condiții care încalcă principiul controlului inopinat.

Procurorii mai spun că, anterior, la data de 24 iunie 2014, i se atrăsese atenția, prin intermediar, uneia dintre persoanele juridice supuse controlului, cu privire la faptul că rezultatele unor probe sunt necorespunzătoare și, ca urmare, există posibilitatea inițierii unor controale de către DSVSA Sibiu.

Pe 16 iulie 2014, la nivelul DSVSA Sibiu s-a dispus întârzierea declarării unei situații de infectare a animalelor, deși directorul executiv Țichindelean luase cunoștință despre existența unui rezultat pozitiv al analizelor.

Mai mult, la data de 19 iulie 2014, directorul DSVSA Sibiu a luat cunoștință despre existența unor situații de risc ce determină declararea carantinei, dar nu a făcut demersuri în acest sens, și a solicitat unui subordonat întocmirea unei note de fundamentare care să nu reflecte situația reală, astfel încât să fie ridicate unele restricții de comercializare a animalelor.

Pe de altă parte, DNA mai susține că, la data de 4 ianuarie 2012, Șerban Țichindelean a încheiat un contract de prestări servicii de consultanță juridică cu Mirela Olteanu, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice de servicii, respectiv în lipsa unui acord din partea ANSVSA. Stabilirea valorii serviciilor contractate a fost făcută în aceleași condiții de încălcare a dispozițiilor legale privind achizițiile publice.

În perioada 2011-2012, Șerban Țichindelean a realizat tăieri arbitrare din deconturile depuse de Circumscripția Sanitar Veterinară Concesionată Jina, după ce aceste deconturi fuseseră avizate de către compartimentele cu competențe specifice. Demersul nu a avut o fundamentare judicioasă sau veridică.

Până în prezent, s-a stabilit un prejudiciu de 125.000 lei reprezentat de valoarea deconturilor refuzate la plată în perioada 2011-2012 în mod nelegal, precum și foloase patrimoniale/nepatrimoniale pentru sine sau pentru altul, prejudiciul total urmând a fi stabilit pe parcursul urmăririi penale.

Șerban Țichindelean și Cosmina Mirela Olteanu vor fi duși marți la Tribunalul Alba, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata