DNA: Fostul ministru Cristian David, urmărit penal

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă miercuri că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian David, la data faptelor având funcţia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri Cristian David este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii.

„Ca urmare a îndeplinirii procedurilor legale prevăzute de art. 109 din Constituţia României, art.12 şi art.19 din Legea 115/1999 privind Responsabilitatea ministerială, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie — Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian David, la data faptelor având funcţia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii”, se arată în comunicatul DNA.

Cristian David a venit miercuri la DNA, unde i s-au prezentat acuzaţiile şi calitatea procesuală de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod procedură Penală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata