Atacurile au avut loc în capitala republicii ruse Daghestan, Mahacikala, şi în oraşul de coastă Derbent. Daghestanul este o regiune rusă majoritar musulmană, învecinată cu Cecenia, dar şi cu Georgia şi Azerbaidjan. Operaţiuni antiteroriste în zonă sunt anunţate în mod regulat de autorităţile ruse, scrie Agerpres.
Practic, în atacurile de duminică au fost vizate „două biserici ortodoxe, o sinagogă şi un punct de control al poliţiei”, a anunţat Comitetul naţional antiterorist, citat de agenţia Ria Novosti. Reprezentanţi ai evreilor, printre care Congresul Evreiesc rus, au afirmat că a fost atacată şi o altă sinagogă.
În urma acestui atac, un preot al Bisericii Ortodoxe Ruse, în vârstă de de 66 de ani, a fost ucis la Derbent, precizează autorităţile. Apoi, moartea a şase poliţişti a fost, de asemenea, anunţată de Ministerul de Interne din Daghestan. Ulterior, autorităţile au mai informat că un ofiţer al Gărzii Naţionale şi-a pierdut viaţa, iar un alt poliţist a decedat din cauza rănilor sale. În total, nouă decese, chiar dacă autorităţile nu au comunicat un bilanţ total.
În Plus, un total, 16 persoane, dintre care 13 poliţişti, au fost rănite şi internate în spital, potrivit ministerului.
În acelaşi timp, indivizi înarmaţi au deschis focul şi asupra unui vehicul în care se aflau poliţişti, rănindu-l pe unul dintre ei, în Sergokala, un sat situat între Mahacikala şi Derbent, a mai precizat Ministerul de Interne regional pentru agenţiile ruse.
De altfel, niciun element nu permite stabilirea motivaţiilor sau identităţii autorilor acestor atacuri, care par coordonate.
Concret, comitetul naţional antiterorist a anunţat în cursul serii încheierea „fazei active” a operaţiunii antiteroriste de la Derbent şi a indicat că doi atacatori au fost ucişi.
De asemenea, forţele de ordine au „eliminat patru atacatori la Mahacikala”, a anunţat Ministerul de Interne regional.
Comitetul de anchetă rus a indicat că a deschis o anchetă penală pentru „acte teroriste”, fără alte detalii.
În informaţiile sale, sinagogile din Derbent şi Mahacikala au fost incendiate, precizează preşedintele consiliului public al comunităţilor evreieşti din Federaţia Rusă, Boruh Gorin.
Imagini, preluate de presa rusă, au arătat o clădire în flăcări, prezentată ca fiind o sinagogă.
În alte înregistrări video, au putut fi auzite focuri de armă pe străzile din Mahacikala, unde a fost desfăşurat un important dispozitiv poliţienesc.
Însă, autenticitatea acestor imagini nu a putut fi verificată imediat de AFP.
În acest context, liderul Daghestanului, Serghei Melikov, a afirmat duminică seară că aceste atacuri „sunt o încercare de a destabiliza situaţia” din republică.
În viziunea sa, patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse şi susţinător fervent al Kremlinului, a asigurat că „inamicul” caută să distrugă „pacea inter-religioasă” din Rusia.
Scopul său este de „a sădi seminţele urii”, a denunţat el, fără a-i numi pe responsabili.
În luna octombrie, pe aeroportul din Mahacikala au izbucnit revolte ostile Israelului.
În momentul aterizării unui avion din Israel, sute de protestatari au luat cu asalt aeroportul, în mijlocul tensiunilor din întreaga lume legate de conflictul dintre Israel şi Hamas.
Rusia a fost vizată de mai multe ori de atentate şi atacuri revendicate de organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), chiar dacă influenţa sa rămâne limitată în ţară.
Mai mult, în luna martie, un atac revendicat de SI la Crocus City Hall, la periferia Moscovei, a ucis peste 140 de persoane.
Săptămâna trecută, mai mulţi membri ai SI au fost ucişi după ce au luat ostatici doi agenţi de pază într-o închisoare din sudul Rusiei, potrivit autorităţilor.
În contextul istoric, Rusia s-a confruntat cu o rebeliune islamistă la începutul anilor 2000 în Caucaz, o mişcare născută din primul conflict împotriva Ceceniei separatiste din 1994-1996. Aceasta a fost învinsă de forţele federale ruse şi, în ultimii ani, incidentele armate au fost rare acolo.
Aproximativ 4.500 de ruşi, în special din Caucaz, au luptat alături de SI în Irak şi Siria, arată datele oficiale.
Sursa: www.economica.net