Acţiunea ANAF împotriva a cinci televiziuni este „profund nedemocratică şi un atentat împotriva libertăţii de expresie”, a declarat marţi preşedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea.
„Această acţiune e clar un atentat împotriva libertăţii de expresie a presei. Nu există niciun fel de explicaţie logică pentru care funcţionarii ANAF îi legitimau pe cei care muncesc acolo. S-a ajuns în situaţia în care i-au legitimat şi pe cei cere ieşeau de la emisiuni, membri ai unor partide, inclusiv senatori ai României. Ei au procedat ca şi cum ar fi desfăşurat o acţiune într-o zonă infracţională, ca şi cum ar fi fost într-un en gros sau într-o piaţă. (…) Nu există niciun fel de explicaţie pe baza căreia ANAF să procedeze în acest fel”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, practic „statul român închide cinci televiziuni”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
Citiţi şi:
Antena 3, notificată de ANAF să elibereze în cinci zile imobilele pe care le ocupă