Economii de 5 miliarde de euro la buget prin SEAP, în 2010

Cele trei servicii administrate de către Centrul Naţional de Management pentru Societate Informaţională (CNMSI), integrate în strategia e-Guvernare, au înregistrat creşteri semnificative în cei trei ani de la lansare, cel mai important salt fiind în cazul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), unde procedurile de licitaţie sunt estimate, pentru 2010, la 40 la sută, de la 3,25 la sută în 2008.

Potrivit preşedintelui CNMSI, Ionuţ Damian, prin intermediul SEAP, în perioada 2008-2009 s-au făcut economii la bugetul de stat în valoare de două miliarde de euro.

‘În acelaşi timp, obiectivul propus pentru 2010 este ca economiile la bugetul de stat să ajungă la cinci miliarde de lei’, a completat Damian.

Acesta adus în discuţie şi operaţiunile derulate prin Sistemul Electronic Naţional (SEN), care ar putea însuma, la finele acestui an, 24.000 de contribuabili înscrişi, de patru ori mai mulţi decât în 2009, respectiv 5.000.

‘Prin creşterea acestui număr se reduce volumul de lucru fizic. În plus, reducerile la bugetul firmelor mijlocii vor fi consistente. Să nu uităm că din cei 24.000 de contribuabili pe care mizăm în acest an, 19.000 sunt contribuabili mijlocii’, a subliniat şeful CNMSI.

Damian a prezentat, luni, în conferinţa organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor, situaţia Sistemului de Atribuire Electronică a Autorizaţiilor de Transport (SAET).

‘Şi în cazul SAET, creşterile sunt semnificative de la an la an. Dacă în 2008, se cosemnaseră 19.612 atribuiri, un an mai târziu numărul acestora a crescut cu 30 la sută, respectiv până la 26.764. Pentru anul în curs, estimăm o majorare a atribuirilor până la valoare de 35.000’, a precizat Ionuţ Damian.

Luni, la sediul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a avut loc work-shop-ul cu tema ‘Rolul telecomunicaţiilor în dezvoltarea societăţii informaţionale’.

Evenimentul a fost organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Telecomunicaţiilor, ce se sărbătoreşte în fiecare an la data de 17 mai şi punctează crearea Uniunii Internaţionale în Telecomunicatii (UIT), precum şi semnarea, în anul 1865, a primei Convenţii internaţionale în telegrafie.

Această zi a fost declarată de Conferinţa Plenipotenţiară a UIT, ce a avut loc în noiembrie 1973, la Malaga-Torimolinos.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata