Emil Boc afirmă că România nu are bani pentru avioanele F16

Premierul Emil Boc a declarat miercuri, 4 august, că România nu are bani pentru plata avioanelor multirol F16. Întrebat, la finalul şedinţei de Guvern, dacă statul român va avea banii necesari pentru plata avioanelor F16, Boc a afirmat scurt: „Nu!”.

Guvernul român ar fi trebuit să achite către SUA, până marţi, prima tranşă, în valoare de 750 de milioane de dolari, din suma de 1,3 miliarde de dolari, cât a fost stabilit costul programului de achiziţie a avioanelor multirol F16.

De altfel, statul român ar fi trebuit să achite prima tranşă încă din iunie, dar Statele Unite au acceptat să ne acorde o amânare de două luni.

„În primul rând, există un consens clar la nivelul armatei române că vreţi să fiţi parte a programului F-35. Este, de asemenea, un consens clar că vă doriţi un avion care să fie interoperabil cu aparatele NATO. Pare, de asemenea, să existe un consens clar că vă doriţi să schimbaţi actualele aparate. (…) Cel mai puţin costisitor şi cel mai eficient mod, potrivit experţilor, este să achiziţionaţi F-16.

Este mai puţin scump, este mai interoperabil cu NATO şi este singurul dintre avioane care a fost testat în luptă. Dar în cele din urmă cred că cel mai important este că acordul pe tema F-16 este unul între forţele aeriene – între forţele aeriene americane, cele mai bune din lume, şi forţele româneşti”, a explicat, la începutul lunii iulie, Mark Gitenstein, amabasadorul SUA la Bucureşti, avantajele achiziţionării de avioane F-16 de către România.

El a adăugat că cea mai mare parte a banilor destinaţi acestui program vor merge pentru pregătirea piloţilor.

Citește și
2 Comentarii
  1. rosca petrica spune

    in anu 2009 sa reinceput modernizare migurilor 21 de fapt cosmetizare daca sar fi luat de la celelalte armate si sar ma fi luat de la polonezi ca am auzit ca in 90 a luat 90 de bucati de la nemti cu suma de 500 de milioane sar fi modernizat 48 de aparate mig 29 bineinteles luate de la alte state care numai folosesc migurile 29 ear pe noi near fi costat mai puti modernizarea migurilor 29 intrun numar mai redus decit 21 dar nu sa dorit mai mult in scopul luarii comisioanelor de la firma elbi sistem care a mincat de la minsterul apararii multi bani si sa dovedit a fi proasta modernizarea migului 21 care anul asta spune ca creeaza disfunctii da ce nu sa stiut dar ce vrei comisionul sa luat ca dupa un an sa conmstate ca defapt migul 21 a fost dotat cu rachete cu raza mica de actiune pina in 10 kilometri deci concluzia este ca putini bani care sint sint investiti in achizitii paguboase si exemple sint destule si nu trabuie sa le enumar reamintesc inca odata ca migul 29 are rachete R77 ce le poate lansa de la 170 de kilometri acum judecati si dumneavoastra sa vedeti ce se poate intimpla intro tara condusa de un guvern fantoma

  2. ..un aviator spune

    …prietene esti varza ! de ce iti dai cu parerea daca nu cunosti???…inainte de a scrie prostiile pe care le sustii ar fi trebuit sa ai decenta sa studiezi putin chiar si pe net….!.. habar nu aveti pe ce lume traiti ! nu cunoasteti nici istorie nici politica iar la aviatie sunteti perete …! de ce va dati cu parerea ? chiar nu aveti ce face? duceti-va la munca oameni buni !….istoric vorbind tara asta a fost dorita si tradata de toti aliatii bineinteles cu un mare aport al neseriozitatii noastre…!…ce facem daca se desfinteaza nato maine???…stiti in cati ani se pregateste un pilot militar?….in 5- 10 ani ..daca nu stiati…!…VOI NU INTELEGETI CA AVIOANELE F16 SUNT GRATIS, MOCA, POMANA ???!!! ..CE DRACU IN TARA ASTA CHIAR TOTI SUNT OLIGOFRENI?…CEI 1,2 MILD DOLARI SUNT PT ANTRENAMENTUL PILOTILOR LA NIVEL USA [600 MIL] ; PREGATIREA TEHNICIENILOR , AMENAJARI AEROPORTUARE, SI ARMAMENTPENTRU ACELE AVIOANE CARE VOR FI MODERNIZATE LA NIVEL DE ULTIMA GENERATIE..!! VOR FI CA SI NOI NOUTE ,SE VEDE CA HABAR NU AVETI DE AVIATIE ! DAR DE CE VA DATI CU PAREREA ? V-A INTREBAT CINEVA SAU BARFEATI IN ASTEPTARE DE AJUTOARE SOCIALE ???…INTRADEVAR AVEM O TARA DE HANDICAPATI…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata