Soluţia lui Boc pentru majorarea salariilor mici

Premierul Emil Boc a explicat luni (22 martie 2010) că ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul o va propune sindicatelor pentru echilibrarea salariilor bugetarilor ar urma să taie sporuri salariale nerecunoscute de Curtea de Conturi şi, din economiile astfel create, să se majoreze salariile bugetarilor care au primit venituri scăzute prin aplicarea eronată a Legii salarizării unitare.

„Din nefericire, după intrarea în vigoare a noii legi, se păstrează în continuare sporuri care nu au fost recunoscute de Curtea de Conturi. Evident că în aceste condiţii sunt două probleme: unii au aceste sporuri, pentru că le-au avut în contracte colective de muncă, alţii nu le au. (…) Din economiile care se fac în toată ţara prin neaplicarea acestor contracte colective de muncă rezultă o anumită sumă”, a spus Boc, la Radio România Actualităţi.

El a dat un exemplu ipotetic în care, prin aplicarea viitoarei OUG ar urma ca bugetarilor care au încasat 2.000 de lei cu sporuri ilegale să li se diminueze salariile cu 150 de lei, această diferenţă urmând să fie folosită pentru majorarea salariilor de 1.700 de lei ale altor bugetari din aceeaşi categorie profesională, astfel încât toţi să ajungă la un salariu de 1.850 de lei.

„Prin această ordonanţă de urgenţă, pe care încercăm să o pregătim, dorim să eliminăm discriminările şi inegalităţile din sistem în aplicarea Legii salarizării unitare”, a precizat Boc. Primul-ministru Emil Boc a declarat, sâmbătă, după întâlnirea cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, că Guvernul va prezenta sindicatelor, marţi, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care sistemul de salarizare în sectorul bugetar să fie aplicat unitar, dar masa salarială să fie menţinută la nivelul celei din 2009.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata