Emil Boc: Guvernul va analiza posibilitatea de a lărgi acordarea ajutoarelor de stat pentru IMM-uri

Primul-ministru Emil Boc a declarat vineri, 16 iulie, că va discuta cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, la nivelul Guvernului, posibilitatea reducerii condiţiilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii care accesează ajutoare de stat.

Cu ocazia lansării Cartei Albe a IMM-urilor, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, Ovidiu Nicolescu, a evidenţiat necesitatea ca Executivul să reducă actualele praguri de 10 milioane de euro investiţii şi 100 de locuri de muncă nou create pentru acordarea de ajutoare de stat către firme.

„Am reţinut observaţia dumneavoastră, domnule preşedinte, vă asigur că împreună cu ministrul Economiei voi discuta la nivelul Guvernului posibilitatea de a coborî şi mai jos acest prag”, a dat asigurări Boc.

În context, premierul a precizat că pragul actual a fost obţinut prin reducerea de la 30 de milioane de euro investiţii şi 300 de locuri de muncă.

De asemenea, şeful Executivului a arătat că, până în prezent, din Fondul de Garantare capitalizat de stat s-au acordat 10.400 de garanţii pentru firme, în valoare de 643 de milioane de euro, mecanismul contribuind la crearea şi menţinerea a peste 139.000 de locuri de muncă.

Tot referitor la Fondul de Garantare, Boc a evidenţiat şi beneficiile aduse prin Programul ”Prima casă”, de stimulare a cumpărării şi construirii de locuinţe.

„De la începutul programului, au fost acordate garanţii de peste 1 miliard de euro şi sunt 24.277 de garanţii guvernamentale, cetăţeni români care nu mai plătesc chirie şi plătesc o rată şi au o casă în proprietate, concomitent cu modificarea din 2010, de a susţine practic construcţia de locuinţe de la zero”, a precizat Boc.

Totodată, premierul le-a promis reprezentanţilor IMM-urilor că Guvernul va continua să reducă numărul de tarife şi taxe parafiscale, după ce a redus deja 215 astfel de impuneri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata