Emil Boc: Măsurile de austeritate vor fi aplicate de la 1 iunie

Premierul Emil Boc a dat asigurări, luni, că măsurile de austeritate vor fi aplicate de la 1 iunie, sugerând că în condiţiile în care opoziţia va renunţa la amendamente asumarea va avea loc marţi, 1 iunie.

„Din acest moment, calendarul asumării este decis de Parlament. Mâine am înţeles că va fi Biroul Permanent reunit al celor două Camere, care va stabili calendarul. Dorinţa noastră este să fie un calendar cât mai scurt în limitele cadrului constituţional existent pentru a putea veni în faţa Parlamentului cu prezentarea acestor măsuri şi cu asumarea lor”, a spus Boc.

El a precizat că măsurile de austeritate se pot aplica de la 1 iunie, adică de marţi.

Întrebat dacă aceste măsuri se vor aplica retroactiv, premierul a afirmat că vor fi puse în practică de la intrarea lor în vigoare.

Astfel, el a arătat că există posibilitatea ca asumarea să aibă loc marţi, în condiţiile în care opoziţia ar renunţa la amendamente.

„Ne vom supune oricărei decizii pe care care o ia Parlamentul şi cu cât mai repede cu atât mai bine din punctul nostru de vedere cu respectarea termenelor constituţionale”, a precizat premierul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata