Emil Boc, nemulţumit de modul în care sunt atrase fondurile europene

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă (7 august 2010), în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că nu este mulţumit de modul în care sunt atrase fondurile europene. Şeful Executivului a apreciat că orice zi de întârziere, de absorbţie şi de implementare a fondurilor europene poate afecta România şi chiar riscă să nu absoarbă toţi banii pe care îi are la dispoziţie de la Uniunea Europeană. Emil Boc a opinat că pentru aceasta este nevoie de transparenţă şi legalitate.

„Fac un apel de aici, de la Iaşi, la toţi utilizatorii de fonduri europene, privaţi sau publici, să utilizeze, în condiţii de maximă transparenţă şi cu respectarea deplină a legalităţii, banii europeni. Orice încurcătură, orice abuz în utilizarea banilor europeni se întoarce ca un bumerang împotriva tuturor românilor, care vor trebui să suporte din bugetul lor banii pe care azi îi putem lua gratis de la Uniunea Europeană”, a explicat premierul.

Totodată, acesta a subliniat că fondurile europene reprezintă de departe calea cea mai rapidă şi mai sigură de ieşire din criză a României, „dintr-un motiv foarte simplu: pentru că banii există, nu trebuie să-i mai căutăm pentru că sunt alocaţi României de Uniunea Europeană”.

Premierul a subliniat că fondurile europene reprezintă şi o cale mai rapidă de a ieşi din criză şi chiar de redresare socio-economică, „dacă se lucrează, adică se fac proiecte, se semnează şi se implementează”, întrucât „banii se plătesc”.

În ceea ce priveşte cofinanţarea din partea guvernului, Boc a ţinut să precizeze că banii sunt incluşi în bugetul de stat.

„România n-a avut poate niciodată în istoria ei o şansă atât de mare de a primi bani nerambursabili pentru a-i utiliza în dezvoltare şi, în consecinţă, să avem de-a face cu o creştere economică a ţării. Trebuie doar câteva lucruri să facem: să facem proiecte, să punem partea noastră de cofinanţare şi să fim capabili să le implementăm după regulile utilizării banului public pentru că şi banii europeni tot bani publici sunt”, a spus Boc.

Şeful Guvernului a menţionat, fără a preciza detalii, că sunt multe proiecte europene în ţară care au întârzieri de implementare de şase, opt sau 12 luni, motiv pentru care sunt urmărite cu vigilenţă totală. El a recunoscut că „uneori poate fi şi legislaţia de vină”, dar în multe cazuri este vorba de greşeli voluntare sau involuntare la nivelul celor care implementează.

„Atunci când se fac caiete de sarcini cu dedicaţie şi dacă nu câştigă cel care trebuie se anulează licitaţia. (…) Atunci, evident, vor apărea întârzieri în procesul de utilizare a fondurilor europene. Atenţie maximă la întocmirea corectă a documentaţiei de licitaţie. Ea trebuie făcută cu un singur obiectiv: să respecte legalitatea şi transparenţa şi nu potenţialul câştigător care să fie favorizat într-un mod sau altul de caietul de sarcini”, a criticat premierul Emil Boc.

Pentru a depăşi astfel de probleme, guvernul a simplificat încă o dată procedura achiziţiilor publice astfel încât să se poată încheia contractul de licitaţie după epuizarea primei căi de atac indiferent că este la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau la instanţa de judecată.

Pe de altă parte, premierul a spus că, în prezent, Guvernul trebuie să nu irosească banii pe proiecte izolate care urmează a fi finalizate în următorii 5 – 10 ani, ci pe proiecte care pot fi finalizate în perioada următoare.

Emil Boc a adăugat că fondurile structurale şi modul în care sunt cheltuite vor fi subiect de analiză al politicienilor în campaniile electorale din 2012.

„În 20012, va mai fi un evaluator – cetăţeanul. El va evalua ce au făcut autorităţile locale şi naţionale cu banii europeni. Veţi vedea că dezbaterea anului 2012, de la locale şi naţionale, va fi modul utilizării banilor europeni. Acela va fi cel mai drastic mod de evaluare a activităţii noastre şi de la nivel local şi naţional. Autorităţile locale care se vor mişca bine în utilizarea fondurilor europene vor avea şi câştig politic în 2012. Cei care nu vor face acest lucru, evident, vor avea şi pe această parte de suferit rigorile politice. La nivel naţional, Guvernul în ansamblul său va trebui să prezinte o cartă albă a absorbţiilor fondurilor europene din această perioadă de timp”, a conchis premierul.

Citește și
2 Comentarii
  1. dragos spune

    In primul rand sa fii nemultumit de modul cum se redacteaza conditiile de acordare.Eu am depus un proiect pe care l am retras ulterior din cauza conditiilor si punctajelor care parca se calculeaza sa nu primesti banii.Functionarii de acolo vin in teren de parca am cerut de pomana….ba bocule tu si oamenii tai sunteti problema acstei tari ,nu oamenii care pana acum au vrut sa faca ceva in tara asta si acum au depuse acte pentru Canada…si cazul meu dealtfel…

  2. justme spune

    dupa ce ca toate hartiile sunt cerute aiurea, conditiile de acordare sunt niste porcarii, banii sunt luati doar de piloshi, oamenii pusi sa verifice dosarele sunt slab pregatiti, te poarte pe drumuri ca s-au razgandit ca mai au nevoie de nu stiu ce abureala de hartie care n-are nici o treaba cu realitatea, etc.. mai esti nemultumit renumite Domn Boc??? apuca-te si tu de un proiect, dar printr-o persoana necunoscuta, si iti spun eu ca o sa iti blestemi zilele in care te-ai nascut…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata