Eric Adams este noul primar al New York-ului şi al doilea primar de culoare care conduce metropola americană

Eric Adams, un afro-american, fost ofiţer de poliţie şi sindicalist antirasist, a fost ales primar al New York-ului, au informat marţi seară canalele americane de televiziune CBS şi NBC, pe baza rezultatelor preliminare.

Astfel, democratul în vârstă de 61 de ani l-a învins pe rivalul său republican, Curtis Sliwa, 67 de ani, aşa cum era de aşteptat, potrivit primelor rezultate difuzate de biroul electoral al oraşului. Eric Adams a obţinut 70% din voturi, faţă de aproximativ 23%, cât a întrunit Sliwa, într-un oraş în care inegalităţile economice şi sociale dintre diferitele comunităţi sunt extrem de marcate, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În acest context, Eric Adams devine al doilea primar de culoare din istoria capitalei economice şi culturale americane. Fost poliţist în anii 1980, într-o perioadă în care New York-ul era cunoscut ca fiind un loc periculos, Adams s-a dedicat meseriei timp de 22 de ani, ajungând la gradul de căpitan. În 1995, Eric Adams a fondat un sindicat care luptă împotriva rasismului.

Aşadar, primăria New York-ului administrează cel mai important buget municipal din SUA – 98,7 miliarde de dolari pentru anul financiar 2021-2022 – consacrat în parte ieşirii din criza sanitară.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata