În România, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu experții Băncii Mondiale, care asigură suportul tehnic, lucrează la elaborarea proiectului legii salarizării. Obiectivul este eliminarea inechităților salariale și găsirea unor formule care să stimuleze performanța angajaților din fiecare domeniu al sectorului public.
În acest sens, instituţiile publice şi sindicatele din administraţie au prezentat propuneri pentru eliminarea inechităţilor. În prezent, au loc ample consultări pentru Legea salarizării.
Concret, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a discutat cu reprezentanții familiei ocupaționale Administrație pe tema legii salarizării.
La întîlnire au fost prezenți reprezentanți ai sindicatelor, Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Cancelariei Primului Ministru, Secretariatului General al Guvernului, precum și ai ministerelor de linie. Dialogul va continua și cu celelalte familii ocupaționale.
Astfel, „Aceasta nu este o întâlnire în care vrem să bifăm că ne-am văzut. Este important să cunoaștem problemele punctuale cu care vă confruntați și să găsim soluții.
Îmi doresc o consultare reală în urma căreia să avem o lege echitabilă, corectă și care să recompenseze munca și performanța, să stimuleze competitivitatea și să diminueze discrepanțele întâlnite până acum”, a declarat ea, potrivit informațiilor postate pe site-ul oficial al Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Se dorește o lege a salarizării cât mai echitabilă și sustenabilă
Încă din luna trecută, Simona Bucura-Oprescu a anunțat că va continua consultările cu partenerii sociali pentru o lege a salarizării cât mai echitabilă și sustenabilă. Ea s-a întâlnit cu reprezentanții familiei ocupaționale Justiție cărora le mulțumesc pentru efort și schimbul util de idei.
Împreună cu partenerii sociali lucrează la o lege care să asigure echilibrul atât de necesar între complexitatea muncii și resursele financiare necesare.
Aşadar, „Avem nevoie de norme clare și cât mai apropiate de nevoile fiecărei familii ocupaționale pentru a face o lege cât mai corectă și care să stimuleze competitivitatea și oamenii care aduc plus-valoare în sistem. Îmi doresc ca legea salarizării să fie un act normativ de calitate care să-și atingă obiectivele umane, profesionale și instituționale.
Aceasta se va baza pe câteva principii clare cum sunt plată egală pentru muncă egală, ierarhizarea pe verticală și în interiorul familiilor ocupaționale și, nu în ultimul rând, pe stimularea performanței la locul de muncă”, a scris ea, luna trecută, pe rețelele sociale.
Sursa: www.capital.ro