Expirat Halele Carol din București se transformă temporar în destinație pe AirBnB

Pentru că restricțiile din ultima vreme au interzis activitățile cluburilor din România, un nume foarte cunoscut din București a decis să se transforme. Și să permită oamenilor să închirieze tot clubul ca să locuiască acolo…o noapte.

Astfel, Clubul Expirat a anunțat astăzi că a transformat interiorul de la Halele Carol pentru a putea ca oamenii să închirieze o astfel de experiență pentru o noapte și să poată să doarmă în locul favorit unde au cunoscut alte persoane, unde au dansat și unde s-au distrat.

În contextul ironic, poate că e o formă de protest, deși reprezentanții clubului spun că nu ar avea față de cine să protesteze, „pentru că nu avem Guvern”, dar în lipsă de altceva și pentru că nu se întrevede un viitor prea clar pentru momentul când se vor redeschide cluburile din Capitală, chiar și pentru cei vaccinați, Expirat Halele Carol a decis să se transforme măcar pentru o perioadă.

În socializarea sa, „Dacă tot stăm degeaba de nici nu mai știm când și nici pentru cât timp de acum încolo. Dacă tot concerte nu, petreceri nu, băută seara nu. Dacă tot avem o sală prea încăpătoare pentru orice am avea voie să facem, uite că v-o dăm vouă să vă bucurați de ea. Și să vă faceți pe bune a doua casă la noi, dacă tot faceți casă bună cu Expirat”, anunță clubul pe pagina de Facebook.

În invitaţia sa, „Am mobilat, am luminat, am pus canapele și am făcut să fie cald și confortabil și cool. Că prea am zis de multe ori că dacă n-am fi fost venue, sigur am fi fost un loft într-o mansarda din New York. Adică l-am făcut numai bun de dat o noapte la închiriat. Să vi se mai satisfacă din poftele puse în cui în perioada asta și să duceți oamenii altundeva decât la voi acasă (știm cât e de nasol să stai să faci curat după)”, mai arată clubul în postare.

Sursa: Wall-street.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata