Filme, teatru, fotografie, dar şi multă muzică rock la Stufstock

Cea de-a opta ediţie a festivalul Stufstock, care se va desfăşura în perioada 16-22 august, pe plaja din Vama Veche, va aduce trupe rock precum Zdob şi Zdub, Nicu Alifantis & Zan, E.M.I.L., Trooper, Urma sau Luna Amară, care deja au făcut nopţi albe cu mii de fani în Vamă, dar şi muzică nouă, proiecţii de film sau workshopuri de fotografie, au anunţat, miercuri, organizatorii într-o conferinţă de presă.

Mircea Toma, unul dintre organizatori, a spus cu acest prilej că prin acest festival se încearcă „recuperarea unor teritorii” pentru muzicile care erau legate de spiritul locuitorilor din Vama Veche.

„În 2002, 2003, 2004, anii de până să înceapă Stufstock la Vama Veche, era foarte multă lume, era o aglomeraţie de nedescris şi era pomovată o muzică pe care vamaioţii o considerau ca fiind un corp străin, o agresiune asupra identităţii lor culturale, dacă nu vă vine să credeţi intraţi pe site-ul Liberty Parade.

Noi acum încercăm să recuperăm teritoriile pentru muzicile care erau mai legate de spiritul celor care populau Vama Veche şi vorbim aici de familia mai mare a rock-ului cu toate variantele înrudite, dar şi jazz şi am încercat să le readucem în Vamă ca să îşi consolideze poziţia. Azi, dacă mergem în Vamă, războiul acesta l-am câştigat, se ascultă muzică din gama rock, nu se deranjează semnificativ”, a spus Mircea Toma.

El a mai mărturisit că rămâne regretul că ceea ce se petrecea în Vamă şi în 2 Mai pe vremuri pare să nu mai poată fi recuperat. „Vorbesc de nişte întâlniri în curţile gazdelor din 2 Mai şi Vama Veche unde se încingeau nişte „bârfe” de calitate. Asemenea atmosferă mai poate fi recuperată? Atunci s-au inventat workshopurile, întâlnirile între oameni care vor să comunice, să se audă între ei şi să dezbată câteva teme care rămân în aria culturală şi s-a dezvoltat acum la Stufstock un pachet care înseamnă film, teatru, fotografie, şcoală de muzică rock, carte”, a mai explicat Mircea Toma.

Pe de altă parte, Valentino Rudolf, producătorul festivalului, a spus că, prin extinderea evenimentului, organizatorii îşi propun să aducă o componentă culturală în Vama Veche.

„Vrem să readucem în Vama Veche oamenii care odinioară au adus faima acestei regiuni Vama Veche – 2 Mai”, a spus Rudolf.

El a adăugat că preţul de intrare la festival este de 20 de lei pe zi, iar abonamentul are preţul de 35 de lei.

Alături de concertele extraordinare cu care Stufstock-ul şi-a obişnuit de şapte ani publicul, vara aceasta evenimentul va susţine şi alte forme de exprimare artistică: filmul, fotografia, literatura şi teatrul.

De asemenea, cunoscuţii fotografi Vlad Eftenie şi Florin Ghioca vor susţine prezentări speciale despre Street photography, respectiv despre fotografia de conflict şi război. În afara cursurilor şi a vernisajelor, zilnic vor avea loc proiecţii de fotografii pe diferite teme: Vama Veche, portret, peisaj sau fashion.

În nopţiile dedicate teatrului, tinerii pot vedea piese precum „G.O.D.” regia Marcel Ţop, text E. Boghossian
Distribuţie Toma Dănilă, participare video: Marius Bodochi, „(CU)CUIE IN FRUNTE”, regia: Radu Iacoban, Tudor Aaron Istodor, text E. Boghossian, distribuţie: Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor sau piesa ‘Cum am mâncat un câine?” regia: Adi Iclanzan, text Evghenii Griskovet, distribuţie: Theo Marton.

Festivalul este produs de compania Capricorn & Capricorn Productions şi organizat de Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata