Fondul de urgenţă al zonei euro va fi operaţional de la finele lunii

Mecanismul european de stabilizare financiară (EFSF), fondul de urgenţă în valoare de 440 miliarde de euro al zonei euro, va fi operaţional până la sfârşitul acestei luni şi se aştepată să primează un rating de top ‘AAA’ luna viitoare, a declarat miercuri, 14 iulie, pentru Financial Times directorul general al EFSF, Klaus Regling.

‘Vom fi gata de acţiune imediat ce politicienii ne vor cere acest lucru’, a declarat Klaus Regling într-un interviu publicat pe pagina de Internet a Financial Times.

Potrivit lui Regling, EFSF este un mecansim temporar de criză dar ar putea fi extins dincolo de cei trei ani, cât este preconizată durata de viaţă a mecanismului, până când va fi rambursat ultimul credit.

‘Sunt încrezător că vom obţine cel mai bun rating posibil, poate undeva în luna august’, a subliniat Klaus Regling. Potrivit acestuia statele din zona euro au luat mai multe măsuri pentru a se asigura că EFSF va primi un rating AAA, inclusiv constiturea unei rezerve de lichidităţi şi faptul că fiecare ţară va garanta 120 de procente din participaţia sa la fondul de 440 miliarde de euro.

‘Cred că angajamentele celor 16 miniştrii de Finanţe din economiile mature, potrivit cărora vor face tot ce este necesar pentru a obţine cel mai bun rating, valorează foarte mult’, a apreciat Klaus Regling.

Klaus Regling a insistat asupra faptului că ţările care vor recurge la EFSF vor trebui să respecte condiţii stricte şi vor plăti dobânzi similare cu cele impuse Greciei. ‘Nu va fi un ATM. Toată lumea este de acord că ţările vor obţine bani doar dacă vor accepta anumite condiţii’, a spus Klaus Regling.

La finele lunii mai guvernele din zona euro au decis să pună la punct acest mecanism în colaborare cu Fondul Monetar Internaţional, în ideea de a calma pieţele finanicare îngrijorate de criza financiară din Grecia şi posibilitatea ca aceste dificultăţi să se răspândească şi în Spania sau Portugalia.

Guvernele din zona euro vor putea să se împrumute de la EFSF dacă acceptă să adopte reformele concepute de Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata