Fondurile de pensii private: 5,2 milioane clienţi şi active de 3,4 miliarde lei

Fondurile de pensii private au ajuns, la finele lunii aprilie 2010, la un număr total de 5,2 milioane de participanţi şi la active nete în administrare în valoare totală de 3,4 miliarde de lei (824 milioane de euro), potrivit datelor raportate de administratorii fondurilor de pensii şi colectate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

La Pilonul II (pensii private obligatorii) numărul participanţilor a ajuns la 5,03 milioane, la sfârşitul lunii aprilie, cu aproape 114.000 mai mulţi decât în perioada similară din 2009.

Activele nete administrate de cele nouă fonduri de pensii private obligatorii se cifrau la 3,14 miliarde de lei. Comparat cu contribuţiile virate în sistem (în perioada mai 2008 – aprilie 2010), în valoare de 2,63 miliarde de lei, activele nete sunt cu 511 milioane de lei mai mari, această diferenţă reprezentând profitul (net de toate comisioanele) realizat de fonduri pentru participanţii la sistem.

În perioada de aproape doi ani de la lansare (luna mai 2008) şi până în prezent, fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat un randament mediu anual de 18,9 la sută.

În cazul Pilonului III (pensii private facultative), numărul participanţilor a ajuns la aproape 196.000 la finele lui aprilie, cu 8.800 mai mulţi decât la sfârşitul anului 2009.

În medie, în fiecare dintre cele patru luni ale anului curent, circa 2.200 de români au început să economisească pentru o pensie privată facultativă.

Activele nete administrate de cele 13 fonduri de pensii facultative au ajuns la sfârşitul lunii aprilie la 255,4 milioane de lei. În perioada de aproape trei ani de la lansare (luna mai 2007) şi până în prezent, fondurile de pensii private facultative au înregistrat un randament mediu anual de 10,5 la sută.

‘Având în vedere evoluţiile din prima parte a anului, estimăm că până la sfârşitul acestui an numărul total de participanţi la fondurile de pensii private (obligatorii şi facultative) va ajunge la 5,35 milioane, iar activele nete administrate de fondurile de pensii vor fi de aproximativ 4,7-4,8 miliarde de lei’, a afirmat Crinu Andănuţ, preşedintele APAPR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata