Fostul primar al Jiboului, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

Fostul primar al Jiboului, demis prin ordin al Prefectului în 2015 ca urmare a unei condamnări penale, este trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj fiind acuzat de mai multe fapte de abuz în serviciu, conflict de interese şi purtare abuzivă.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în calitatea de primar al Jiboului, Eugen Bălănean a dispus plata unor lucrări de întăbulare pentru un teren de 28 de hectare, aflat în proprietate privată, teren pe care ulterior l-a achiziţionat.

Ulterior, folosindu-se de autoritatea sa ca preşedinte al comisiei de fond funciar a schimbat amplasamentul terenului într-o altă zonă decât cea reală, însuşindu-şi astfel terenuri pentru care deţineau titluri de proprietate mai mulţi cetăţeni din localitatea Cuceu, cărora le-a provocat un prejudiciu total în sumă de peste 350 000 de lei.

În plus, procurorii susţin că, pentru respectivul teren, fostul primar a solicitat şi obţinut, în mod ilegal, o subvenţie pentru agricultură de circa 630 000 lei.

Eugen Bălănean este trimis în judecată şi pentru conflict de interese, după ce a înregistrat ca bun de utilitate publică un drum de 450 de metri, pe care îl amenajase cu resurse proprii, pentru a asigura accesul la cariera de exploatare a nisipului deschisă de o firmă la care era acţionar pe terenul menţionat.

Fostul primar este acuzat şi de purtare abuzivă, după ce la o şedinţă de consiliu local din 2014 a întrebuinţat expresii jignitoare şi ameninţări la adresa unui consilier.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Jibou.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul menţionat.

Eugen Bălănean a fost deja condamnat la un an de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, după ce procurorii au constatat că Primăria Jibou a semnat contracte de furnizare a cornurilor pentru elevi cu o brutărie din oraş la care fiul său era acţionar. Condamnarea i-a adus şi revocarea mandatului de primar, în mai 2015, prin ordin al prefectului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata