Fotbal: Dinu Gheorghe s-a despărţit de Astra Giurgiu

Dinu Gheorghe nu mai ocupă funcția de președinte al clubului Astra Giurgiu, anunță site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Decizia fostului oficial vine după ultima etapă de campionat și înaintea întâlnirii cu Celtic Glasgow, din Grupa D a UEFA Europa League, programată joi, de la ora 20,00, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu.

„Dinu Gheorghe nu și-a dat demisia. E o înțelegere între noi ca de la 1 noiembrie să încheiem contractul. A zis că pleacă pentru binele echipei, dar noi am rămas în relații bune pentru că a făcut lucruri bune la Astra. E unul dintre cei mai buni președinți de club din Liga I”, a declarat pentru presa sportivă Ioan Niculae, finanțatorul clubului giurgiuvean.

Cu Dinu Gheorghe în funcția de președinte, Astra a devenit vicecampioană, a câștigat Cupa României, Supercupa României și s-a calificat în premieră în grupele UEFA Europa League. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata