Fotbal: Gheorghe Chivorchian este noul secretar general al FRF

Gheorghe Chivorchian, candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal la alegerile desfăşurate miercuri, a fost ales joi secretar general al forului naţional, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, noul preşedinte Răzvan Burleanu, după prima şedinţă de după alegeri a Comitetului Executiv al FRF.

”Noul secretar general este domnul Chivorchian, trezorier este dl Filimon, iar la Comisia Centrală de Arbitri va rămâne Alexandru Deaconu”, a spus Burleanu, care a precizat că Adalbert Kassai, fostul secretar general, a demisionat din funcţie, după ce-i ceruse acest lucru, miercuri seara, imediat după alegerea sa în funcţia de preşedinte al FRF.

”Mulţumesc membrilor afiliaţi pentru votul dat şi iubitorilor de fotbal pentru sprijin. Am primit sute de mesaje, telefoane şi e-mail-uri de felicitare. Ne vor interesa performanţele manageriale, instituţionale şi sportive. FRF va intra într-o altă etapă. În următoarele 6-7 zile voi face evaluarea personalului. Cei merituoşi vor rămâne, iar cei care au călcat strâmb nu vor mai fi la federaţie”, a mai spus Burleanu.

Răzvan Burleanu a avut o întâlnire cu Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, pentru predarea primelor documente, iar vineri va merge la centrele de la Mogoşoaia şi la Buftea, după care se va întâlni cu şefii de departamente.

”Vreau să subliniez că selecţionerul Victor Piţurcă are toată susţinerea mea pentru a face lumină în acest caz unde unele declaraţii ale mele au fost răstălmăcite, când mă refeream la valoarea unor antrenori români. Selecţionerul este şi va fi Victor Piţurcă. M-am întâlnit cu el şi cu jucătorii şi domnea o atmosferă de panică, privind numirea unui alt selecţioner. L-am asigurat însă de sprijinul meu şi că doresc stabilitate la echipa naţională. Vreau pentru toate echipele naţionale, la toate categoriile, să ne calificăm la turneele finale ale Campionatelor Europene şi Mondiale”, a afirmat Burleanu.

Preşedintele FRF a indicat şi programul său viitor: ”Am stabilit deja programul pentru întâlnirile viitoare, 12 martie cu fotbalul feminin, 18 martie liga a treia, 19 martie liga a doua, 20 martie futsal, 31 martie copii şi juniori”.

”Îmi dau demisia de la Federaţia de Minifotbal din România, care reuneşte 30.000 de jucători, rămâne să văd cu colegii de la Federaţia Europeană dacă există aspecte de incompatibilitate între cele două funcţii”, a precizat Burleanu, menţionând faptul că Vasile Avram, pe care l-a învins în al doilea tur de scrutin al alegerilor de miercuri, nu va ocupa o funcţie în viitoarea schemă, în timp ce Marcel Puşcaş, contracandidat care s-a retras înaintea primului tur şi i-a oferit sprijinul, va face parte din organigramă.

Legat de situaţia directorului tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, Burleanu a spus personal doreşte ca fostul selecţioner să rămână în echipa FRF. ”Desigur, organigrama se va modifica şi vor fi oameni care vor prelua actualele lui atribuţii. Trebuie ca şi dânsul să dorească să continue această colaborare”, a menţionat Burleanu.

Întrebat dacă nu simte handicapul lipsei de experienţă ca jucător de fotbal şi cum va reacţiona când se va întâlni marile nume din fotbal la întâlnirile internaţionale, Răzvan Burleanu a spus: ”Vă dau patru exemple din fotbalul european, preşedinţii federaţiilor din Germania, Anglia, Italia şi Franţa nu au jucat fotbal”.

Mircea Sandu a spus că îl felicită pe Răzvan Burleanu pentru faptul că a fost ales liber, democratic şi transparent. ”E cel mai tânăr preşedinte de federaţie din Europa, dacă nu chiar şi din lume. În 1990, la 38 de ani eram un preşedinte tânăr, dar acum tinereţea este şi mai pregnantă la FRF. Răzvan Burleanu este un tânăr bine pregătit, cu proiect, cu charismă bună şi se bucură de sprijinul meu”, a afirmat Mircea Sandu.

”L-am susţinut iniţial pe Gică Popescu şi a urmat o campanie electorală cu cuvinte grele. Acum vreau să şterg totul cu buretele şi să răspund de câte ori mă va solicita actualul preşedinte. Îi doresc succes lui şi echipei lui şi aş dori să mă ocup de proiectul Campionatului European din 2020”, a adăugat Sandu.

Preşedintele de onoare al FRF a precizat că a redus pachetul de beneficii care îl va avea în această calitate: suma rentei viagere a scăzut de la 75.000 euro anula la 50.000 euro şi nu va avea maşină şi nici secretară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata