Fotbal – Liga I: Steaua – Dinamo 1-1

Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), sâmbătă, în eternul derby, jucat pe stadionul ”Steaua”, în etapa a 21-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin Dragoş Grigore, din penalty (56), Steaua egalând pe final, prin Claudiu Keşeru (88).

Meciul a început cu o întârziere de câteva minute din cauza torţelor aprinse de galeriile celor două echipe, ambele echipe evoluând avântat, chiar precipitat în cea mai mare parte a timpului, astfel că acţiunile nu au putut fi duse până la capăt. Prima şansă de gol a aparţinut Stelei, dar Bălgrădean a respins mingea trimisă periculos din corner de Sânmărtean (7). Steaua a trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 28, când, la o fază prelungită de atac, Tănase a trimis mingea în bară. Adrian Popa a avut şi el o situaţie notabilă (34), dar şutul său din unghi s-a dus paralel cu poarta.

În repriza secundă, Dinamo a reuşit să dea lovitura în urma unui contraatac, Ţucudean fiind faultat de Tătăruşanu, iar Dragoş Grigore a executat slab, scăriţă, portarul stelist a lăsat impresia că va prinde balonul, dar a scăpat mingea dincolo de linia porţii (56). Imediat după gol, Dinamo a mai avut o şansă mare, dar Tătăruşanu a apărat şutul lui Ţucudean din marginea careului (59).

Steaua a reuşit să trimită mingea în plasă prin Piovaccari (65), după o minge respinsă de Bălgrădean la şutul lui Keşeru, dar italianul se afla în poziţie de ofsaid.

Matei (71) a expediat un şut bun, care l-a pus la încercare pe Tătăruşanu.

După o perioadă în care Steaua nu a reuşit nimic în ofensivă, Keşeru a marcat golul egalării în min. 88, cu un şut din întoarcere, aceasta fiind prima sa reuşit în tricoul Stelei.

Lovitura de start simbolică a meciului a fost dată de cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep (numărul 7 mondial), care este suporteră declarată a Stelei.

În cele 130 de derby-uri de până acum în campionat, Dinamo a obţinut un număr de 45 de victorii, faţă de 39 ale Stelei, în timp ce 46 de partide s-au încheiat nedecis. Golaverajul, însă, este favorabil steliştilor, cu 177-173.

Din cele 65 de partide în care Steaua a fost gazdă, ”roş-albaştrii” au câştigat 23, 23 s-au încheiat la egalitate, iar Dinamo a obţinut victoria în 19 partide.

Primul meci dintre cele două formaţii s-a jucat pe 21 noiembrie 1948, când Dinamo învingea pe CSCA în deplasare cu scorul de 1-0. Steaua (CCA) a câştigat abia în al cincilea meci cu Dinamo, pe 6 mai 1951, cu 2-1, pe teren propriu.

Steaua s-a impus în precedentele şase meciuri directe cu Dinamo: 3-1 (deplasare) şi 3-1 (acasă) în sezonul 2011-2012, 3-1 (acasă) şi 2-0 (deplasare) în stagiunea 2012-2013, 2-1 (deplasare) în acest sezon, la care se adaugă victoria din finala Cupei României 2011 (2-1, la Braşov). În ediţia 2010-2011, Dinamo a câştigat ambele meciuri, 2-1 (acasă) şi 1-0 (deplasare).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata